Dragoste vs. cariera

      Deci este trecut de miezul nopții și mintea mea a luat-o un pic razna...si anume încercând să răspundă la întrebarea: Dacă vreau sa am succes în viață pot să am și o familie în același timp?

      Nu ca as fi eu ala care vrea sa devina milionar in dolari peste noapte, dar experienta in domeniul meu de lucru este totusi ca un calculator pentru un economist (necesara). Stateam si ma gandeam, am 23 de ani, sunt in practica de 4 luni de zile la Hilton...si daca as zice ca nu am invatat mare lucru as fi un ipocrit, ce faceam eu pentru prieteni si familie acasa in bucatarie...haha...era o prosteala. In 4 luni de zile totusi am realizat ca nu am asimilat decat...sa zic 5-10% din secretele gastronomiei...ca sa fim seriosi...nu vreau sa ma limitez la facut salate si burgeri la Hilton, am aspiratii mai mari de atat...problema este...voi putea inainta pe plan profesional fara sacrificii pe planul emotional?

       Ca sa imi pot raspunde la intrebarea asta, ar fi bine sa ma gandesc care imi sunt prioritatile in viata. Ei bine, aici...e un mic conflict de interese intre 2 mari rivale: pasiunea pentru arta culinara si frica de singuratate. De ce sunt un pic in conflict? Pai hai sa o luam logic:
1. Pentru a dobandi o experienta notabila, trebuie sa te dedici trup si suflet, sa faci si sa refaci pana iti iese totul perfect.
2. Ca sa faci totul perfect, iti trebuie timp...asta inseamna ca undeva la 8-10-12 ore pe zi, 5 zile pe saptamana le petreci la locul de munca, ca sa nu mai mentionez de weekend-uri "pierdute".
3. Daca petreci atata timp la locul de munca, cand mai ai timp sa te ocupi si de familie? Ca sa nu mai zic ca in aceasta meserie, cu cat calatoresti mai mult...cu atat inveti mai multe.
4. Nu ai timp de familie...ramai cam fara ea.

       Acum, nu ca as intra eu in panica, dar sunt un tip sentimental, si cine ma cunoaste poate sa aprobe. Intotdeauna mi-a fost frica de singuratate, sau ma rog...nu mi-a placut. De cand eram mic tatal meu nu prea a fost prin preajma, trebuia sa plece permanent cu serviciul cate 2 ani. Nu il condamn in nici un fel, doar pentru copii lui a facut aceste sacrificii, dar nu cred ca mai exista persoane ca mama, care sa zica: dute ca raman eu copilul acasa...ne vedem curand! Si tocmai din cauza lipsei tatalui meu, eu as face orice sa fiu acolo pentru copii mei, numai ca pentru asta trebuiesc multe eforturi depuse. Din pacate casnicia a devenit mai mult o institutie decat o dorinta, un statut social...si asta ma cam sperie pe mine. Fetele nu se mai gandesc acum, sa isi gaseasca o persoana potrivita care sa le iubeasca, cu care se se inteleaga bine, ele se gandesc...asa (dau doar un exemplu) baiatu e la drept -> o sa devina avocat -> are niste bani pusi deoparte -> o sa isi deschida cabinet particular -> o sa ma intretina -> hai sa ii fac si un copil. Ei bine, eu nu am aceasta mentalitate si sper ca persoana cu care ajung eu sa imi petrec restul vietii sa nu aiba gandirea asta si sa realizez mai tarziu ce fel de om este, pentru ca nu o sa fie bine pentru nici unul dintre noi.

      Cum ziceam, am 23 de ani, eu consider ca sunt inca tanar, problema este ca pentru domeniul in care vreau eu sa profesez, ma simt cam batran, adica am colegi care au 20-21 de ani si lucreaza in domeniul de 1-2 ani de zile, dar pana la urma au fost si fortati de imprejurari. Eu m-am apucat din pasiune, doar ca a inceput sa puna stapanire pe mine o frica din aceea de cunoscut, care o simti in prima zi de scoala, facultate, serviciu...teama aceea de necunoscut, iar eu fiind o persoana care vrea sa isi planifice si vacanta pana la cel mai mic detaliu, am cam cedat un pic sub presiune, chiar daca nu era cazul. Dar ma gandesc, ca daca mi se va face o vreodata o propunere sa plec din tara pentru un salariu mai bun si o viata mai buna, dar sa renunta la persoana la care tin, aici intru un pic in impas, nu am inca si nu cred ca o sa am aceasta oferta prea curand, dar totusi ma sperie gandul, pentru ca repet...sunt un timp sentimental si nu stiu ce as face in aceasta situatie. Voi ce ati alege, familie sau cariera? Nu vreau in mod special sa imi raspundeti la intrebarea aceasta, dar vreau sa v-o adresati voua insiva si sa va ganditi bine, voi credeti ca poti avea una fara sa renunti la cealalta?

Sa fi om, e obositor!