Mos Nicolae! :D

     Poate pentru unii aceasta sarbatoare ortodoxa, in special traditionala, trece de multe ori neobservata, ei bine, timp de 5 ani de zile si pentru mine a fost la fel...nu prea i-am acordat atentie!
Dar, iata ca azi (6/12/2012), am ajuns dupa o bere in oras cu prietenii dupa munca, in sfarsit acasa...ca sa vad o surpriza, pe cat copilareasca, pe atat de semnificativa: a venit Mosu' !!!
     Nu va exagerez cand va spun ca am intrat si in pragul usii erau tenisii mei, care ii lasasem afara fara sa reazilez ca va fi Sf. Nicolae in ziua in care ma voi intoarce eu de la serviciu, plini de dulciuri si bunatati, si nu in ultimul rand...un bat! :) Poate ca este o chestie juvenila si ireala, dar acum ajung si eu sa realizez aceste mituri. Efectiv cateodata simti nevoia sa te simti copil, sa retraiesti amintirilea acelea din zilele de sarbatoare cand te trezeai si te duceai chitit catre incaltarile pe care te-ai straduit atat de mult sa le faci sa luceasca sau spre bradul de Craciun, cu care atata chibzuinta l-ai impodobit.
     Dupa ce am avut parintii plecati din tara cativa ani, ani in care nici macar nu petreceam sarbatorile cu ei, sa vii acasa dupa 12 ore de munca si sa iti gasesti incalatarile cum le gaseai odinioara cand te trezeai dimineata, pentru mine nu cred ca exista sentiment mai coplesitor.
    Dragii mei, sfatul meu pentru voi este sa incercati sa apreciati fiecare dar, fie de la Mosu sau altminteri, pentru ca nu darul material ramane cu voi, ci efectiv cunostinta ca "Mosu'" stie intotdeauna ce iti lipseste si ce iti doresti cel mai tare!

    Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi, si sa ne revedem cu bine in anul ce va veni!

La revedere...

     Au trecut 6 luni de la ultima postare, probabil pentru ca nu am mai avut parte de evenimente semnificative in viata mea; dar acum, un gol a luat locul stomacului meu, si nu pot scapa de el, sper ca daca imi spun off-ul si gasesc cateva pers. care inteleg la ce ma refer, nu ma voi mai simti atat de vinovat.
     Motivul tristetii mele este: vanzarea masinii. Este vorba despre micuta mea masinuta Citroen Xsara, pe care mi-au daruit-o parintii mei drept cadou ca recompensa pentru reusita de a intra la Facultate la buget. Bine'nteles la vremea aceea nu eram foarte incantat, eu vroiam ceva mai puternic, mai de baiat asa, sa ma dau si eu mare. Dar nu a fost sa fie; dupa ce luni de zile i-am "forjat" motorul saracutu care se straduia si el acolo sa nu ma dezamageasca, incet incet am inceput sa ne obisnuim unul cu altul, agresivitatea mea de pustan se domolise, prudenta crescuse si reflexele se imbunatatisera.
     A trecut un an, au trecut 2, 3 si acum dupa 4 ani de zile, am luat decizia sa o vand, poate pentru ca simt si eu nevoia de o masina mai nouta, cu niste dotari in plus, cu un motor mai puternic etc. Dar nu reusesc sa scap de acest sentiment de vina care isi tot face loc printre gandurile mele, acum mai mult ca oricand (stiind ca maine va urma sa o vand). Prin cate am trecut cu "jucaria" asta mica, parca simt ca imi dau copilul altcuiva, multe cunostinte mi-au tot zis ca sunt nebun, ca vreau sa bag bani in ea si sa o tin in continuare, ca nu merita, ca asa si pe dincolo. Oare gresesc eu ca ii ascult? Eu si micuta mea acum suntem intr-o armonie perfecta, parca ma duce singura, daca nu m-a scos din belele de cateva ori cand nu eram atent. Scriu aceasta pagina in ideea ca mai sunt persoane acolo care inteleg prin ce trec, si nu zic doar ca sunt "o fetita" si ca am pus prea mult suflet, dar am trait impreuna cu jucaria mea timp de 4 ani si o data nu am fost dezamagit. Atatea drumuri la mare, la munte, in strainatate, la tara, la picnic, la gratare, la prieteni, la scoala, la serviciu...si saracuta o singura data nu a comentat.
     O sa imi lipseasca masinuta mea, prima mea masina, a fost in familia mea de cand aveam eu 15 ani, m-a vazut crescand, m-a vazut trist, fericit, melancolic, agitat, si poate in toate toanele prin care poate trece o persoana; pentru multi nu inseamna nimic, dar pentru mine a fost ca un prieten apropiat care m-a suportat de fiecare data, de care, acum trebuie sa ma despart brusc, cu sansa sa nu il mai vad niciodata; o sa incerc sa merg pe premisa ca trebuie sa dai la o parte ce e vechi, pentru a face loc lucrurilor noi; dar e destul de greu cand deja nu te mai gandesti la ceva ca la un obiect, ci ca la o persoana.
     Eu o sa fiu optimist si voi spera ca ma voi reintalni o data cu micuta Xsara. Poate chiar voi reusi sa o reachizitionez de la urmatorii proprietari in viitor, cine stie? Pana atunci, voi incerca sa dorm linistit stiind ca va avea grija si de urmatorul sofer cum a avut si de mine.

    

1 Iunie...sarbatorim?

      Daca tot e azi 1 iunie, si toti copii sunt rasfatati de catre parinti si bunici, eu vreau sa va rasfat pe toti cu cateva randuri. In primul rand vreau sa le urez un sincer "La Multi Ani!!!" tuturor care dupa atatia ani de viata, inca se considera copii; ca pana la urma, esti atat de batran pe cat crezi.

      Din pacate putini mai considera ca sunt copii, iar copii din ziua de azi incearca tot mai mult sa se maturizez inainte de vreme. Am vazut multe cazuri, unde un copil nu stie ce sunt alea: leapsa, v-ati ascunselea, sotronul, tara tara vrem ostas, frunza si multe alte jocuri ale copilariei; in schimb sunt maestri in butonarea telefoanelor mobile, cateodata mai bine decat parintii. Imi pare rau ca societatea evolueaza in acest fel, si ca parintii isi familiarizeaza copii cu tehnologia inainte de a fi necesar, nu vreau sa ii condamn sau sa insinuez ceva, dar copii lor nu o sa stie ce sunt alea intepaturi de urzica, julituri in genunchi, intepaturi de albine, sau cum sa manance nectarul proaspat din florile de caprifoi.

      Din pacate, o data ce ne maturizam uitam si noi de distractiile copilariei, de exemplu acum 2 ani le-am propus unor prieteni sa mergem in parc sa jucam un volei (sa le includem si pe fete); ce raspuns am primit? iata: Hai ma esti nebun? Cum sa merg in parc sa ma joc volei?...Mda...ce sa mai zic? In momentul urmator cineva a propus sa se iasa in club, sau la o cafenea de pe Decebal...toti au zis intr-un glas ca e o idee buna. Pai pe langa faptul ca m-am simtit extraordinar de prost, m-am luat si la harta cu ei pentru ca au uitat cand erau mici si se jucau in spatele blocului cu bete si cu pietre. Tot asa se intampla si la munte, daca merg cu un anumit grup de oameni si le propun, hai frate sa ne plimbam...pfff...ce ai ma? Am venit sa ma relaxez (in traducere libera sa bage in ei ca spartii si sa doarma toata ziua, singura diferenta facand-o faptul ca nu sunt parintii langa ei). Din pacate, astia sunt oamenii, schimbatori...si mi se face destul de mult observatia ca sunt imatur, atunci cand nu merg cu un bat in cur prin oras, si prefer sa mai fac un pasul-strengarului de plictiseala, sau cand merg la o bere si mi se spune sa nu ma mai batai in scaun; ca sa nu mai zic ca in momentul in care ajung intr-un loc unde se danseaza doar din coate, cu paharul intr-o mana si tigara in alta, iar eu ma zbengui ca nebunu se uita toti la mine...si? mi se rupeeeee! pana la urma dansul nu trebuie sa fie ceva repetat, ci o modalitate de a te destresa si a o lua razna.

      In sfarsit, in incheiere as vrea sa le mai urez inca o data tuturor copiilor din lumea aceasta, indiferent de varsta un sincer La Multi Ani! si bucurati-va de viata pentru ca sunteti pe cat de batrani va considerati, eu personal sunt blocat pe la 13-14 ani!


Sa fi om e obositor, de aceea trebuie sa mai lasi liber si copilul din tine!