Mos Nicolae! :D

     Poate pentru unii aceasta sarbatoare ortodoxa, in special traditionala, trece de multe ori neobservata, ei bine, timp de 5 ani de zile si pentru mine a fost la fel...nu prea i-am acordat atentie!
Dar, iata ca azi (6/12/2012), am ajuns dupa o bere in oras cu prietenii dupa munca, in sfarsit acasa...ca sa vad o surpriza, pe cat copilareasca, pe atat de semnificativa: a venit Mosu' !!!
     Nu va exagerez cand va spun ca am intrat si in pragul usii erau tenisii mei, care ii lasasem afara fara sa reazilez ca va fi Sf. Nicolae in ziua in care ma voi intoarce eu de la serviciu, plini de dulciuri si bunatati, si nu in ultimul rand...un bat! :) Poate ca este o chestie juvenila si ireala, dar acum ajung si eu sa realizez aceste mituri. Efectiv cateodata simti nevoia sa te simti copil, sa retraiesti amintirilea acelea din zilele de sarbatoare cand te trezeai si te duceai chitit catre incaltarile pe care te-ai straduit atat de mult sa le faci sa luceasca sau spre bradul de Craciun, cu care atata chibzuinta l-ai impodobit.
     Dupa ce am avut parintii plecati din tara cativa ani, ani in care nici macar nu petreceam sarbatorile cu ei, sa vii acasa dupa 12 ore de munca si sa iti gasesti incalatarile cum le gaseai odinioara cand te trezeai dimineata, pentru mine nu cred ca exista sentiment mai coplesitor.
    Dragii mei, sfatul meu pentru voi este sa incercati sa apreciati fiecare dar, fie de la Mosu sau altminteri, pentru ca nu darul material ramane cu voi, ci efectiv cunostinta ca "Mosu'" stie intotdeauna ce iti lipseste si ce iti doresti cel mai tare!

    Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi, si sa ne revedem cu bine in anul ce va veni!

La revedere...

     Au trecut 6 luni de la ultima postare, probabil pentru ca nu am mai avut parte de evenimente semnificative in viata mea; dar acum, un gol a luat locul stomacului meu, si nu pot scapa de el, sper ca daca imi spun off-ul si gasesc cateva pers. care inteleg la ce ma refer, nu ma voi mai simti atat de vinovat.
     Motivul tristetii mele este: vanzarea masinii. Este vorba despre micuta mea masinuta Citroen Xsara, pe care mi-au daruit-o parintii mei drept cadou ca recompensa pentru reusita de a intra la Facultate la buget. Bine'nteles la vremea aceea nu eram foarte incantat, eu vroiam ceva mai puternic, mai de baiat asa, sa ma dau si eu mare. Dar nu a fost sa fie; dupa ce luni de zile i-am "forjat" motorul saracutu care se straduia si el acolo sa nu ma dezamageasca, incet incet am inceput sa ne obisnuim unul cu altul, agresivitatea mea de pustan se domolise, prudenta crescuse si reflexele se imbunatatisera.
     A trecut un an, au trecut 2, 3 si acum dupa 4 ani de zile, am luat decizia sa o vand, poate pentru ca simt si eu nevoia de o masina mai nouta, cu niste dotari in plus, cu un motor mai puternic etc. Dar nu reusesc sa scap de acest sentiment de vina care isi tot face loc printre gandurile mele, acum mai mult ca oricand (stiind ca maine va urma sa o vand). Prin cate am trecut cu "jucaria" asta mica, parca simt ca imi dau copilul altcuiva, multe cunostinte mi-au tot zis ca sunt nebun, ca vreau sa bag bani in ea si sa o tin in continuare, ca nu merita, ca asa si pe dincolo. Oare gresesc eu ca ii ascult? Eu si micuta mea acum suntem intr-o armonie perfecta, parca ma duce singura, daca nu m-a scos din belele de cateva ori cand nu eram atent. Scriu aceasta pagina in ideea ca mai sunt persoane acolo care inteleg prin ce trec, si nu zic doar ca sunt "o fetita" si ca am pus prea mult suflet, dar am trait impreuna cu jucaria mea timp de 4 ani si o data nu am fost dezamagit. Atatea drumuri la mare, la munte, in strainatate, la tara, la picnic, la gratare, la prieteni, la scoala, la serviciu...si saracuta o singura data nu a comentat.
     O sa imi lipseasca masinuta mea, prima mea masina, a fost in familia mea de cand aveam eu 15 ani, m-a vazut crescand, m-a vazut trist, fericit, melancolic, agitat, si poate in toate toanele prin care poate trece o persoana; pentru multi nu inseamna nimic, dar pentru mine a fost ca un prieten apropiat care m-a suportat de fiecare data, de care, acum trebuie sa ma despart brusc, cu sansa sa nu il mai vad niciodata; o sa incerc sa merg pe premisa ca trebuie sa dai la o parte ce e vechi, pentru a face loc lucrurilor noi; dar e destul de greu cand deja nu te mai gandesti la ceva ca la un obiect, ci ca la o persoana.
     Eu o sa fiu optimist si voi spera ca ma voi reintalni o data cu micuta Xsara. Poate chiar voi reusi sa o reachizitionez de la urmatorii proprietari in viitor, cine stie? Pana atunci, voi incerca sa dorm linistit stiind ca va avea grija si de urmatorul sofer cum a avut si de mine.

    

1 Iunie...sarbatorim?

      Daca tot e azi 1 iunie, si toti copii sunt rasfatati de catre parinti si bunici, eu vreau sa va rasfat pe toti cu cateva randuri. In primul rand vreau sa le urez un sincer "La Multi Ani!!!" tuturor care dupa atatia ani de viata, inca se considera copii; ca pana la urma, esti atat de batran pe cat crezi.

      Din pacate putini mai considera ca sunt copii, iar copii din ziua de azi incearca tot mai mult sa se maturizez inainte de vreme. Am vazut multe cazuri, unde un copil nu stie ce sunt alea: leapsa, v-ati ascunselea, sotronul, tara tara vrem ostas, frunza si multe alte jocuri ale copilariei; in schimb sunt maestri in butonarea telefoanelor mobile, cateodata mai bine decat parintii. Imi pare rau ca societatea evolueaza in acest fel, si ca parintii isi familiarizeaza copii cu tehnologia inainte de a fi necesar, nu vreau sa ii condamn sau sa insinuez ceva, dar copii lor nu o sa stie ce sunt alea intepaturi de urzica, julituri in genunchi, intepaturi de albine, sau cum sa manance nectarul proaspat din florile de caprifoi.

      Din pacate, o data ce ne maturizam uitam si noi de distractiile copilariei, de exemplu acum 2 ani le-am propus unor prieteni sa mergem in parc sa jucam un volei (sa le includem si pe fete); ce raspuns am primit? iata: Hai ma esti nebun? Cum sa merg in parc sa ma joc volei?...Mda...ce sa mai zic? In momentul urmator cineva a propus sa se iasa in club, sau la o cafenea de pe Decebal...toti au zis intr-un glas ca e o idee buna. Pai pe langa faptul ca m-am simtit extraordinar de prost, m-am luat si la harta cu ei pentru ca au uitat cand erau mici si se jucau in spatele blocului cu bete si cu pietre. Tot asa se intampla si la munte, daca merg cu un anumit grup de oameni si le propun, hai frate sa ne plimbam...pfff...ce ai ma? Am venit sa ma relaxez (in traducere libera sa bage in ei ca spartii si sa doarma toata ziua, singura diferenta facand-o faptul ca nu sunt parintii langa ei). Din pacate, astia sunt oamenii, schimbatori...si mi se face destul de mult observatia ca sunt imatur, atunci cand nu merg cu un bat in cur prin oras, si prefer sa mai fac un pasul-strengarului de plictiseala, sau cand merg la o bere si mi se spune sa nu ma mai batai in scaun; ca sa nu mai zic ca in momentul in care ajung intr-un loc unde se danseaza doar din coate, cu paharul intr-o mana si tigara in alta, iar eu ma zbengui ca nebunu se uita toti la mine...si? mi se rupeeeee! pana la urma dansul nu trebuie sa fie ceva repetat, ci o modalitate de a te destresa si a o lua razna.

      In sfarsit, in incheiere as vrea sa le mai urez inca o data tuturor copiilor din lumea aceasta, indiferent de varsta un sincer La Multi Ani! si bucurati-va de viata pentru ca sunteti pe cat de batrani va considerati, eu personal sunt blocat pe la 13-14 ani!


Sa fi om e obositor, de aceea trebuie sa mai lasi liber si copilul din tine!

     

Dragoste vs. cariera

      Deci este trecut de miezul nopții și mintea mea a luat-o un pic razna...si anume încercând să răspundă la întrebarea: Dacă vreau sa am succes în viață pot să am și o familie în același timp?

      Nu ca as fi eu ala care vrea sa devina milionar in dolari peste noapte, dar experienta in domeniul meu de lucru este totusi ca un calculator pentru un economist (necesara). Stateam si ma gandeam, am 23 de ani, sunt in practica de 4 luni de zile la Hilton...si daca as zice ca nu am invatat mare lucru as fi un ipocrit, ce faceam eu pentru prieteni si familie acasa in bucatarie...haha...era o prosteala. In 4 luni de zile totusi am realizat ca nu am asimilat decat...sa zic 5-10% din secretele gastronomiei...ca sa fim seriosi...nu vreau sa ma limitez la facut salate si burgeri la Hilton, am aspiratii mai mari de atat...problema este...voi putea inainta pe plan profesional fara sacrificii pe planul emotional?

       Ca sa imi pot raspunde la intrebarea asta, ar fi bine sa ma gandesc care imi sunt prioritatile in viata. Ei bine, aici...e un mic conflict de interese intre 2 mari rivale: pasiunea pentru arta culinara si frica de singuratate. De ce sunt un pic in conflict? Pai hai sa o luam logic:
1. Pentru a dobandi o experienta notabila, trebuie sa te dedici trup si suflet, sa faci si sa refaci pana iti iese totul perfect.
2. Ca sa faci totul perfect, iti trebuie timp...asta inseamna ca undeva la 8-10-12 ore pe zi, 5 zile pe saptamana le petreci la locul de munca, ca sa nu mai mentionez de weekend-uri "pierdute".
3. Daca petreci atata timp la locul de munca, cand mai ai timp sa te ocupi si de familie? Ca sa nu mai zic ca in aceasta meserie, cu cat calatoresti mai mult...cu atat inveti mai multe.
4. Nu ai timp de familie...ramai cam fara ea.

       Acum, nu ca as intra eu in panica, dar sunt un tip sentimental, si cine ma cunoaste poate sa aprobe. Intotdeauna mi-a fost frica de singuratate, sau ma rog...nu mi-a placut. De cand eram mic tatal meu nu prea a fost prin preajma, trebuia sa plece permanent cu serviciul cate 2 ani. Nu il condamn in nici un fel, doar pentru copii lui a facut aceste sacrificii, dar nu cred ca mai exista persoane ca mama, care sa zica: dute ca raman eu copilul acasa...ne vedem curand! Si tocmai din cauza lipsei tatalui meu, eu as face orice sa fiu acolo pentru copii mei, numai ca pentru asta trebuiesc multe eforturi depuse. Din pacate casnicia a devenit mai mult o institutie decat o dorinta, un statut social...si asta ma cam sperie pe mine. Fetele nu se mai gandesc acum, sa isi gaseasca o persoana potrivita care sa le iubeasca, cu care se se inteleaga bine, ele se gandesc...asa (dau doar un exemplu) baiatu e la drept -> o sa devina avocat -> are niste bani pusi deoparte -> o sa isi deschida cabinet particular -> o sa ma intretina -> hai sa ii fac si un copil. Ei bine, eu nu am aceasta mentalitate si sper ca persoana cu care ajung eu sa imi petrec restul vietii sa nu aiba gandirea asta si sa realizez mai tarziu ce fel de om este, pentru ca nu o sa fie bine pentru nici unul dintre noi.

      Cum ziceam, am 23 de ani, eu consider ca sunt inca tanar, problema este ca pentru domeniul in care vreau eu sa profesez, ma simt cam batran, adica am colegi care au 20-21 de ani si lucreaza in domeniul de 1-2 ani de zile, dar pana la urma au fost si fortati de imprejurari. Eu m-am apucat din pasiune, doar ca a inceput sa puna stapanire pe mine o frica din aceea de cunoscut, care o simti in prima zi de scoala, facultate, serviciu...teama aceea de necunoscut, iar eu fiind o persoana care vrea sa isi planifice si vacanta pana la cel mai mic detaliu, am cam cedat un pic sub presiune, chiar daca nu era cazul. Dar ma gandesc, ca daca mi se va face o vreodata o propunere sa plec din tara pentru un salariu mai bun si o viata mai buna, dar sa renunta la persoana la care tin, aici intru un pic in impas, nu am inca si nu cred ca o sa am aceasta oferta prea curand, dar totusi ma sperie gandul, pentru ca repet...sunt un timp sentimental si nu stiu ce as face in aceasta situatie. Voi ce ati alege, familie sau cariera? Nu vreau in mod special sa imi raspundeti la intrebarea aceasta, dar vreau sa v-o adresati voua insiva si sa va ganditi bine, voi credeti ca poti avea una fara sa renunti la cealalta?

Sa fi om, e obositor!

Ca de n-ar fi...

         Asa de sambata dimineata incep usurel cu o tema cu care m-am confruntat cam de cand au inceput fetele sa se "maturizeze". Nu o sa inteleg niciodata nebunia asta a lor, si placerea asta de nestapanit necesara zilnic; al 3-lea tabiet matinal al lor dupa spalatul pe dinti si pe fata. Sunt sigur ca pana acum v-ati prins despre ce vorbesc si o sa ziceti: "Asta e mai comunist ca Ceausescu"....ei bine, nu sunt chiar asa dar nu o sa aprob niciodata sa se ia o masura unde nu este cazul (ex. sa plantezi panselute in mijlocul lunii Decembrie). Daca nu v-ati prins despre ce este vorba inca, ma refer aici la farduri.

         Nu ca as avea ceva cu un machiaj discret si subtil, un pic de culoare cand iesi in oras nu a stricat nimanui, dar evolutia rasei umane a dus ceva necesar in antichitate la ceva indispensabil la iesitul in oras sau la evenimente. Originea fardurilor, in special al tusului de ochi dateaza de cand Egiptul antic si Imperiul Roman si Persan...in general in tarile cu o clima arida avand ca scop diminuarea efectelor razelor solare asupra globului ocular, da...negrul atrage lumina in caz ca nu stiati si in acelasi timp nu o reflecta.

        Cam atat cu istoria, ca probabil incepeti sa va plictisiti...revenim la subiectul care provoaca multe controverse in lumea contemporana. Cum ziceam si mai inainte cu cateva randuri, nu am absolut nimic cu un pic de machiaj discret sa scoata in evidenta formele fetei sau culoarea ochilor; dar din pacate s-a ajuns acum la gene false, sprancene tatuate...daca nu ma insel si blush permanent. Ok...revenim mai tarziu la extremele acestea...momentan vreau sa adresez o intrebare tuturor fetelor de acolo care se machiaza la prima ora, chiar daca nu ies din casa toata ziua:
- Daca nu existau farduri ce faceati fetelor?
Iata un raspuns care l-am primi de la o persoana acum aprox. 2 ani de zile in urma unei dezbateri pe tema aceasta: Le inventam noi mai devreme sau mai tarziu! Ma uitam la ea cu cea mai grava expresie faciala pe care o pot contura, dar inauntrul meu ma tavaleam pe jos de ras.

         Mda, le inventati voi...ok! Cunosc foarte multe fete, frumoase, foarte frumoase de altfel care cand se machiaza nu le mai recunosti, si culmea...lor le place...ce va place feteleor curcubeul de pe fata voastra? Uite de exemplu azi sunt sanse sa vedem un curcubeu la vremea de afara...multumiti-va si voi cu ce va ofera natura! Problema e nu ca se fardeaza...si cantitatea de cosmetice aplicata incat daca iau o dalta pot sa sculptez direct pe voi. Cateva comparatii:
 - fondul de ten folosit in asemenea cantitati incat daca strangi 2 saptamani iti tencuiesti peretii
- blushul exagerat care va da un look impecabil de semafor
- tusul de ochi cu care unele fete nu au nici o treaba si isi traseaza abisuri in jurul ochilor
- rimelul excesiv care (asta e chiar misto) ajuta la formarea stalactitelor si stalacmitelor pe genele voastre
- rujul (in special cel rosu) dat cu grija mult peste conturul buzelor pentru a evidentia si mai bine "duckface-ul" nelipsit din pozele din Bellagio si Bamboo.
Spre fericirea nervilor fetelor care se simt si citesc asta...am incheiat cu subiectul acesta. Sora-mea are si ea dreptate cand a zis: "Bai nici nu stiu de ce ne mai chinuim noi fetele cand toti baietii pe care ii cunosc spun ca le plac fetele naturale!"...acum ii raspund la intrebare: "Pentru  look-ul natural e pe cale de disparitie, inlocuit de artificialitatea cosmeticelor". Rar se intampla sa intorc capul dupa o fata pe strada...si cand o fac...acea fata e naturala, si se simte bine in pielea ei, si pana la urma de asta ar avea nevoie un barbat...o femeie increzatoare si sigura pe ea care nu are nevoie sa se ascunda in spatele unei masti.

Sa fi om, e obositor; sa fi naturala, devine imposibil!

Bani aruncatzi...(cu "tz" de la "fitze")

Imi cer scuze pentru lipsa de activitate din ultima perioada, dar nu am mai avut cine stie ce activitate sociala care sa merite intr-adevar impartita. Totusi sper sa va placa ce va urma.

Am avut o seara foarte interesanta in acest weekend...de la entuziasm, la suprindere, la nervi, la
indignare, la o noapte frumoasa.

Sa incepem cu entuziasmul...dupa multa vreme am reusit si eu sa ies cu prietenii apropiati impreuna la un suc. Dupa o perioada indelungata de desincronizare (unu se duce cu ala, altu cu celalalt, altu la botez, altu nu stiu unde); am reusit sa ne intalnim aseara cu totii.

Suprinderea a venit cand am ajuns la fata locului si am realizat ca suntem undeva la 15-17 persoane, iar eu, iubita mea si inca 2 prieteni apropiati eram total pe dinafara grupului. Eram ca a 21-a roata de la tren. La masa ne-am asezat cum ne-am asezat de nu prea ne baga nimeni in seama, eram doar noi 4 acolo care vorbeam si aveam ceva de discutat. Ceilalti 2 erau la cateva capete mai incolo si daca vroiai sa vb cu ei trebuia sa tipi sa te auda tot localul...in sfarsit. Am zis ca ramanem ca poate mergem si noi intr-un club dupa si sa dansam un picut sa ne dezmortim...mai mult despre acest subiect veti afla la "indignare".

Nervi au venit o data cu ospatarul, care saracul nu avea nici o vina, dar cand te duci undeva la fitze doar ca sa iti vezi prietenii si iti iei cu tine niste banuti in plus ca sa nu te intinzi 2 ore la o apa plata, te astepti sa nu duca lipsa de nimic din meniu. Fata mea vroia un "Spritz de mere" (nu stiu ce o fi ala), altcineva vroia o limonada cu miere, iar eu cu amicu' cate un Calsberg. Mare n e-a fost surpriza ca nu mai aveau nimic din cele mentionate, fetele s-au multumit cu o limonada cu zahar, care nu exagerez cand zic ca erau 3 lamai stoarse la un bidon de 5L de apa, iar berea trecuta la 0.5 L in meniu era o amarata din aia la 0.33L care o bei dintr-o inghititura. OK...noua baietilor ne era foame, si am comandat frumusel o salata Caesar. Din ce am mancat eu pana acum salate Caesar, sunt foarte gustoase in general; aici...cred ca si-au batut joc de noi: in loc de sosul Caesar (care de altfel face toata salata, si a fost nelipsit si extraordinar de bun in alte parti), era o maioneza care daca nu ma insel era chiar de la Knorr, crutoanele erau foarte bine facute, parca erau mini-carbuni, iar parmezanul lipsea cu desavarsire. In sfarsit, am mancat noi salata aia mai mult pentru ca am platit pentru ea, ca mie cel putin in gat mi-a ramas.

Indignarea a venit in momentul in care am propus sa mergem intr-un club dupa sa ne dezmortim picioarele. Am aflat ca lumea mergea in "The Silver Church". Nu auzisem de clubul asta nimic, de ce sa mint? asa ca a googalit repede pe telefon si am vazut atarnand din tavan nelipsitele candelabre din Bellagio si Bamboo; in momentul acel am zis sa incerc sa ii conving sa mergem in alta parte. Persoanele respective incercau sa ma convinga sa ii dau o sansa ca e muzica buna, si nu e de fite si ca e destul de accesibil (daca vrei sa bei un suc :)), fiti seriosi, nu ma vedeti pe mine sa nu consum alcool in club); dar (si asta mi-a pus capac) se uita la mine si imi zic ca nu cred ca m-ar primi in pantaloni scurti (ok, sa analizam putin):
1. Nu e club de fitze dar nu te primesc in pantaloni scurti si trebuie sa fi la camasa: cum vine asta? OK. Nu va ganditi ca sunt atat de batut in cap incat sa merg la o terasa de fitze in pantalonii cu care merg la gratar sau la pescuit. Aveam niste pantaloni chiar draguti gri cu dungulite cumparati de la Stefanel (am prins si io o oferta :P), care erau totusi casual! Bun, asta o data...sunt foarte curios cand o sa vina caldurile acelea insuportabil daca patronul acestui club o sa aibe bunul simt sa lase lumea in pantaloni scurti sa intre pe domeniul lui.
2. E misto sa vezi toata lumea la camasa: bai nene daca vreau sa vad toata lumea la camasa ma duc la nunta sau botez, la o receptie, la o gala, la opera...nu in club unde dansez si transpir sa se lipeasca, camasa de mine.
3. Candelabrele (semnatura localurilor de figuranti): aceste obiecte ornamentale sunt nelipsite din localurile de infumurati...cand vad un candelabru intr-un club ma apuca toate nebuniile; cum sa pui asa ceva intr-un club? denota eleganta cumva? vrei un club elegant unde oamenii (asa fandositi cum ii vezi) se pun in cap si abia se aduna de pe jos? dute si plimba-te ca nu ai o treaba cu administrarea unui club!!!

Probabil va intrebati cum am ajuns totusi de la indignare la o noapte frumoasa, nu? 30min, 1km si 1 metru de bere mai tarziu, eu cu tovarasu meu eram in cele mai bune spirite la Hanul Berarilor si radeam si ne simteam bine in compania fetelor noastre si a tuturor "mesenilor" din acel local. Lumea radea, bea, manca si cel mai important...nu stateau cu bete in fund incercand sa impresioneze si sa se fandoseasca. Foarte frumos momentul in care noi si cu baietii de la 3 mese mai incolo am inceput sa ii cantam "La Multi Ani" unei sarbatorite la inca 2 mese fata de noi, la fel cand m-am foit eu un pic in scaun si dintr-o rasucire mai brusca i-am aplicat ospataritei un cot in ficat (va dati seama ce tips a primit gagica de la noi nu? :) ) + multe altele. Asta este pentru mine o iesire in oras si o seara placuta; nu sa stau cu un bat in fund intr-o cafenea unde toata lumea este atenta la miscarile tale, gata gata sa te prinda in vre-o postura stanjenitoare sau sa ma rog de paznici sa ma intre sa dansez pt. ca am pantaloni scurti.

Sa fi om, e obositor!

Unde e muzica?

 Nu stiu cati dintre voi realizati, sau daca ati fost vreodata constienti ca diferenta dintre ce se asculta azi si ce se asculta pe la radio/TV acum 10-15 ani, este una astronomica (si nu ma refer in sensul bun). Nascut in '89, nu ma pot lauda ca am fost in generatia Metallica, Pink Floyd, Santana sau a altor trupe de renume; dar de un lucru sunt sigur, ce se asculta acum nu mai este muzica! Daca inainte era nevoie de un singur artist sa compuna 7-8 albume de succes (castigatoare a Discului de Aur/Platina), acum este nevoie de 10 oameni pentru a scoate o "melodie" cu versurile urmatoare:

Ya BB (repeats)x4
You hold my world
This is what she said
Ya BB (repeats)x4
You hold my world
Ya BB (repeats)x4
You hold my world
This is what she said
Ya BB (repeats)x4

Sunt eu nebun sau voua chiar vi se pare ceva extraordinar, demn de top-urile romanesti? Adica sa fim seriosi, macar de utilizau corect gramatical expresia "Ya Habibi" (iubitul meu), dar nu, ei au ales sa treaca 2 majuscule in loc de cuvantul propriu si sa ii dea aceeasi conotatie. Stau si ma gandesc eu asa un pic, daca un tip mai romantic vrea sa ii faca o serenada (nu se mai practica de zeci de ani, dar urmariti-mi ideea va rog), si se duce la iubita lui si incepe "ya bb, ya bb, ya bb, ya bb, you hold my world"; imi si imaginez ca fata aia se uda toata cand aude ca prietenul ei o iubeste atat de mult incat ii interpreteaza o melodie din top-uri, care exprima sentimentele lui in cel mai pur fel posibil. Deci am ascultat melodia asta (cu greu), cap coada si deja ma durea capul de la repetetiile interminabile a 3 silabe amarate care aparent au facut ravagii in top-urile spatiului mioritic.

Cam atat despre artistii nostrii, sa trecem acum la lucruri mai serioase. Aparent muzica internationala se afla intr-un mare impas de ceva vreme, si este acolo un chelios, cu cioc si gusa care aparent sparge toate top-urile: Pitbull. Si-a ales bine numele de scena, e mic, urat si chel si cu un limbaj limitat. Deci acest pitic notoriu a reusit sa faca cu muzica exact ce a facut Dan Diaconescu cu televiziunea: sa o OTV-izeze. Daca inainte puteam se ne punem sperantele in artisti ca J.Lo, Beyonce, Mark Anthony (care avea niste melodii superbe), Rihanna etc., acum vedem acesti cantareti care au fost o data decenti, ca scot niste melodii de iti vine sa te dai cu capul de pereti si te intrebi: de ce? Si nu ca acest mare "entertainer" ar face cine stie ce, dar la populatia pamantului care aparent a intrat intr-o stare de involutie, prinde foarte bine cu cele 4-5 replici care le zice la inceputul si mijlocul melodiei: "Mr. Worldwide", "Dale", "Pitbull" s.a.m.d. (nu stau sa ascult acum muzica astuia ca sa insiruiesc eu ce tampenii mai zice el). Din pacate asta este muzica pentru tineretul din zilele noastre care la 15-16 ani umplu podeaua cluburilor Bamboo, Bellagio, Player si altele in acest gen si sustin ca acolo muzica este: FOARTE TARE! (am fost si eu, si da...este foarte tare - volumul).

Ca sa fiu sincer, impasul muzicii nu este neaparat ca apar tot felul de wanna-be care se cred mari artisti, si mai degraba faptul ca au inceput sa ia melodii vechi si clasice (Lambada si Suavemente), si au inceput sa le remixeze intr-un mare stil de rasul lumii. Bine ma "artisti"-lor, aveti milioane de euro, dar voi nu sunteti in stare sa faceti o melodie decenta? Mie unu mi-ar fi rusine, e ca si cum iti cumperi un tricou din piata, ii cosi semnul de la Nike sau Adidas, ii pui o eticheta (ca se gasesc la gramada) cu firma respectiva si zici ca ai dat 150 lei pe el. Si ce mi s-a parut si mai trist este ca unu din artistii care a "plagiat" faimoasa melodie "Lambada", este chiar una din cantaretele care au venit cu un pic de originalitate in muzica: Jennifer Lopez...mare dezamagire!

Dar timpurile se schimba si noi trebuie sa ne adaptam (atentie nu sa ne schimbam si noi cu ele), doar sa stam tacuti in coltisorul nostru ascultand muzica (daca zic muzica buna ar fi un pleonasm, pentru ca muzica prin definitie trebuie sa fie o armonie de sunete ce iti incanta timpanul) si sa ne uitam cum unii nu o sa stie niciodata sa aprecieze adevaratii artisti.

Sa fi om e obositor!

Confucius avea dreptate!

Am ales gastronomia din pura pasiune, desi am si niste studii cu care ma pot lauda nu pot spune ca ma pot ajuta in domeniul pe care l-am ales. De ce am ales acest titlu pentru articolul prezent? Pentru ca acum ceva vreme in urma am dat peste un citat de al lui Confucius si anume: “Choose a job you love, and you will never have to work a day in your life.", in traducere libera: "Alege o slujba care iti place, si nu trebuie sa lucrezi o zi in viata ta". Probabil acesta este motivul pentru care am insistat sa incep cursurile de bucatar.

Dupa doua saptamani de practica, nu pot spune decat ca ma ard talpile, ma dor tibiile, spatele meu nu se mai mentine drept si umerii imi sunt pe la nivelul pieptului; cu toate acestea, este in opinia mea cea mai frumoasa meserie, cea mai diversificata, cea mai satisfacatoare si cea mai creativa din cate meserii exista la ora actuala in lume. Pentru mine, sa stiu ca o persoana mananca un preparat gatit de mine, si  ca se ridica de la masa cu un zambet pe buze este cel mai placut sentiment ce il pot simti. Desi sunt deselat din punct de vedere psihic, cand ies pe usa hotelului, nu pot sa fac altceva decat sa ma gandesc ca maine o iau de la capat (cu satisfactia ca incetul cu incetul mi se incredinteaza si mie anumite sarcini mai complexe), chit ca prepar numai niste anumite de gustari (reci si calde), tai legume, rup salate si altele, in drum spre casa tot vreau sa ma opresc la magazin si sa procur ingredientele necesare pentru a face ceva deosebit pentru familia si prietena mea.

Desi nu toata lumea imi impartaseste pasiunea, nici nu am pretentia aceasta, vreau doar sa va dau un sfat in ideea ca il veti urma: "Face-ti ce va place!". Si probabil cel mai important, daca vreti sa tineti cont de recomandarea mea, nu va ganditi prea mult la partea financiara...gastronomia este o meserie destul de banoasa, cu conditia sa excelezi; ca sa fim sinceri, daca faci ceea ce iti place, atunci fa-o calumea, si nu te limita sa tai rosii si castraveti toata ziua buna-ziua, si sa dai din cap: "Da sefu!"; "Acum sefu", "Dar nu am avut timp sefu!", etc. Ideea e sa pui suflet in ceea ce faci, chit ca incepi cu lucruri marunte, faci un efort financiar la inceput (sa fim sincer, daca esti student si stai in camin sau ai fost, nu o sa iti fie prea greu sa intelegi la ce ma refer :) nu-i asa? :D ), iar rasplata o sa vina de la sine. Ma uit la unul dintre Sous Chefi (secunzii executivului), are 26 de ani si isi conduce restaurantul lui din hotel. 26 ANI! Azi am stat un pic de vorba cu el si mi-a zis ca lucreaza in domeniu de pe la 15 ani (munca la negru etc.), dar incet-incet a mai prins si el cate ceva, nu a facut  nici un fel de curs sau specializare de "Bucatar Sef" sau "Management", decat strictul necesar; si ma uit acum la el cu tot respectul, si sper ca in 10 ani sa ajung si eu la fel de indoctrinat in arta culinara.


Nu ma astept sa intelegeti toti ce inseamna o pasiune, sa faci ceva doar pentru ca job-ul respectiv e banos (si vreau sa intaresc, JOB-ul, pentru ca o meserie inseamna sa o poti practica oriunde, oricand, nu intr-un mediu specific); imi pare rau dragii/dragele mele dar aia nu este o pasiune.Nu o sa fac acum o lista cu job-urile care mi se par cat se poate de nesatisfacatoare si monotone, dar am sa va sugerez doar atat: Daca iti place sa dansezi, danseaza!; Daca iti place sa desenezi, deseneaza!; Daca iti place sa scrii, scrie!; Daca iti place sa calatoresti, plimba-te!

Sa fi om e obositor!

Pentru fetele preocupate cu "kilogramele in plus"

Buna seara fetelor (si de ce nu doamnelor). Vreau sa va adresez cateva intrebari la care chiar va rog sa imi raspundeti.
1. De ce nu va simtiti bine in pielea vostra?
2. Daca vreti sa slabiti, de ce vreti neaparat sa slabiti in 2 saptamani 10 kg?
3. Credeti ca daca ajungeti la standardele actualelor modele din catalogul Victoria Secret veti fi mai sexy si mai fermecatoare?

Am stat eu de vorba asa cu mai multe fete care mi-au zis mie ca vor sa slabeasa, ca vezi doamne ce cura tin ele, ce pastile au mai aparut, creme anticelulitice etc. Vreti sa va spun ceva? Efectul cremelor este doar la nivel psihologic (credeti-ma pe cuvant, insa nu va spun din ce surse), tot ce mi s-a parut ca au reusit sa faca acele creme e sa intinda si sa netezeasca un pic piele in jurul zonelor problematice; pastilele pentru slabit iti dau peste cap metabolismul si dupa incheierea curii incepi sa asimilezi exact ce nu trebuie din alimente, iar in ultimul rand curele de slabire, daca nu sunt recomandate de catre un nutritionist in baza analizelor de sange, riscati (de cele mai multe ori se si intampla) sa ramaneti fara sistem imunitar.

Nu sunt doctor, nici nutritionist, nici antrenor de fitness...dar am vazut cu ochii mei prea multe fete disperate si care nu baga la cap ca nu e bine sa te fortezi sa dai jos kilogramele in plus. Ca sa fiu sincer, si eu am avut o mica problema cu kg. in plus, la 1.81 nu sunt cel mai inalt, dar cantaream 88 de kilograme, ceea ce era de-a dreptul odios (din punctul meu de vedere), asa ca m-am hotarat sa merg la sala, mi-am dat seama eu ca nici conditie fizica nu mai aveam si trebuia sa fac o schimbare in acest sens. Am inceput incet incet, cu un pic de cardio, ridicat niste greutati etc.; regim alimenar nu am tinut, ba chiar incepusem sa consum mai multe proteine pentru a mari masa musculara (oua, lapte, carne slaba) si am observat ca in 2 saptamani slabisem 1 kg doar facand putina miscare. Bun, e un inceput...am inceput sa fac mai mult cardio (in general 20 minute de banda sau bicicleta sunt suficiente), incepusem sa ridic cu greutati mai mici si repetari multe pentru arderea grasimii. Dupa 1 luna jumate slabisem deja 4 kg, burtica inca era acolo, insa toata sunculita de pe maini si spate se topise. Am inceput si un usor regim alimentar (nu sunt ipocrit, nu ma refer la cure din acelea de le gasesti pe toate site-urile); meniul meu era astfel, dimineata un iaurt de baut sau niste branzica cu legume, la pranz o salata cu piept de pui, 3-4 felii de paine neagra prajita si o bucata de muschi de vita sau un piept de pui la gratar, iar spre seara rontaiam cateva fructe (in general banane mai verzi ca tin de foame si nu au asa multa fructoza); a si sa nu uit...FOARTE MULTA APA!. Nimic drastic, in combinatie cu miscarea, boom: inca 3 kilograme in 1 luna + ca incepusem sa ma simt mai bine. Cand imi era lumea mai draga am facut o ruptura sau intindere de tendon de nu am mai reusit sa merg la sala nici pana acum, insa am continuat sa-mi monitorizez alimentatia, asa ca am renuntat complet la sare (si aici ma refer, nici in salata nici nimic, zero) si am mai reusit sa dau jos inca 2 kg doar din asta (sarea retine foarte multa apa in corp); si asa am ajuns acum sa am 79 de kg si ma mentin (fara nici un fel de vergeturi sau lipomi de grasime), dar trebuie neaparat sa ma apuc sa fac un pic de miscare, chiar daca la practica alerg de colo-colo timp de 7 ore, taraind dupa mine niste bocanci de santier de aprox 1 kg fiecare.

Deci fetelor, asta e modalitatea in care am reusit eu sa slabesc, si daca eu (care nu sunt cea mai ambitioasa persoana din lume, cand e vorba de exercitii fizice) am reusit aceasta performanta fara nici un fel de suplimente si creme si cure, atunci nu vad de ce nu ati incerca si voi. Am 3 exemple sa va dau de fete care au slabit prin simple exercitii si o alimentatie echilibrata: sora mea, o prietena a ei, si prietena mea. Bine...prietena mea e ceva de speriat, a venit 3 zile la sala cu mine si a facut bicicleta si un pic la aparatele pt. picioare si slabise vazand cu ochii (cel putin 1-2 kg dupa mine), dar am zis sa o trec si pe ea pe lista sa se simta bine.

Si inca o chestie, fetelor, va rog eu sa nu slabiti mai mult decat e cazul...credeti-ma pe cuvant ca am vorbit cu zeci de persoane de sex masculin: si nici uneia dintre aceste persoane (indiferent daca e rocker, clubber, punker, businessman sau stiu eu ce) nu i-ar placea sa aibe o partenera anorexica, sa ii fie frica sa mearga cu ea pe strada sa nu cumva sa se rupa, adica uitati-va un pic in top-urile femeilor frumoase (J. Lo, Beyonce, Eva Mendes, Salma Hayek, Sofia Vergara...si lista continua). Acestea in ochii oricarui barbat sunt femei adevarate (cel putin in ochii unui barbat matur, care e constinent ca pentru a avea 50 kg la un 1m70, trebuie sa ai un pic probleme la mansarda daca vrei sa arati asa). Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, dar face-ti urmatorul experiment, intrebati-va amicii ce prefera: o blonda (vopsita) anorexica sau o bruneta lasciva? Si pana la urma nu incercati sa sfidati genetica, daca sunteti mai late in solduri sau aveti oase mai mari, nu inseamna ca nu puteti arata bine, ba chiar dimpotriva; forma aceea de clepsidra pentru mine este un afrodiziac vizual incat nu ma mai pot concentra la altceva.

Un articol destul de neobisnuit pe un blog de baiat, dar am avut atat de multe altercatii cu fete disperate sa slabeasca (desi aratau impecabil in ochii mei) incat simtean nevoie sa transmit un mesaj tuturor doamnelor si domnisoarelor de acolo care considera ca au aceasta problema.

Sa fi om, e obositor!

Produsele Apple vs. restu...aparent! (o mica adaugare)

Nici nu am scris bine articolul ca, normal, oamenii mi-au sarit in cap ca produsele apple sunt cele mai tari ca nu stiu ce, dar atat :) Nu au adus un singur argument plauzibil, simteam nevoia sa le fac un pic in sac pentru ca deja ma amuz la cat de tare se ataca...mai mult se oftica.

Din punctul meu de vedere, daca stiu ca am luat ceva bun, si stiu ca e cel mai bun...nu incerc sa conving pe toata lumea de asta, chiar sa insist si (cel mai tare) sa sun dupa ce citesc o parere. Cum ziceam, e o parere personala insa vad ca pe multi ii deranjeaza faptul ca mie nu imi plac produsele Apple si mi se par o risipa de bani. Daca au citit primul post, sigur il vor citi si pe acesta bagandu-si unghia in gat ca sunt persoane acolo care nu le agreeaza alegerea si prefera sa dea bani mai putini pe un telefon care are performante mai bune si un look mai dragut decat iPhone-ul.

Dragut a fost ca o persoana anume mi-a dat telefon sa imi spuna, ca este mandrul posesor al unui iPod shuffle 2 (sau ce o varianta o fi zis acolo), cert e ca am inteles iPod shuffle (sper ca am inteles bine). Deci va dati seama cat de siguri sunt acesti oameni de alegerile lor si de calitatea produselor achizitionate daca prima lor reactie dupa ce au citit un simplu articol (o simpla parere) a fost sa sune si sa ma convinga pe mine si probabil sa se convinga si pe ei insisi ca produsele Apple sunt cele mai tari.

Uite ca nu au reusit si chiar mi-au amplificat empatia pentru aceasta firma "de fitze", si mi-au demonstrat un simplu lucru...ca sunt snobi (nu ma refer numai la cei care m-au sunat...totusi imi sunt persoane dragi); dar alt termen nu gasesc mai potrivit pentru o persoana care vrea sa isi cumpere un telefon de 600 euro, fara un venit, cu atat mai mult daca ai un venit mai mic de 1.000 euro pe luna; ca sa fim seriosi, iPhone-ul este un accesoriu, nu o necesitate, si nu vad ratiunea in a face un credit la banca pentru a cumpara un smartphone, cand unul la jumatate de pret face aceleasi lucruri de care oricum nu o sa se foloseasca in totalitate nimeni de pe acest pamant. Efectiv il cumpara pentru ca atunci cand merg la o cafenea sa si-l intinda pe masa (chipurile ii deranjeaza in buzunar, dar nu si-ar cumpara un telefon mai mic).

Dragii mei Apple-fani, va pup dulce si nu o sa ma convingenti niciodata sa cumpar sau sa folosesc niste accesorii cat se poate de substituibile. Asa ca inchei acest articol cu un zambet pe buze...va multumesc!

Sa fi om, e obositor! (sa ai iPhone, tot e costisitor) :)

Produsele Apple vs. restul...aparent!

De cand am auzit prima oara ca s-a lansat faimosul iPhone la inceputul anului 2007, am fost usor sceptic in privinta calitatii si performantei lui. Designul intr-adevar era inovator: full touch cu un singur buton. Mbine, sa zicem...si da...in comparatie cu concurenta de la acea vreme care daca imi aduc bine aminte era doar Nokia cu sistemul Symbian, avea ceva nou si inedit, ce l-a facut renumit si foarte usor a devenit un must-have in acea perioada.

Ei bine...desi a venit cu ceva nou, acum in 2012 sa fim seriosi...concurenta (in special cei de la Samsung si HTC) in opinia mea i-a spulberat pe cei de la Apple cu sistemul de operare Android. In primul rand iti ofera mult mai multa flexibilitate in indeplinirea sarcinilor, este mult mai distractiv si inovator si sa nu uitam ca si din punctul de vedere al meniului poate fi configurat exact dupa gusturile fiecaruia (poate fi configura sa arate si ca iPhone-ul daca vrei neaparat). Probabil cel mai intemeiat motiv pentru care nu mi-as cumpara un produs Apple este pretul de comercializare. Nu am un venit stabil si probabil chiar daca as avea, nu as da 600 euro pe un telefon care nu face nimic in plus decat un smarphone de 300 eur, chiar si dintr-o generatie mai veche cum este al meu.

 

Am gasit acest grafic destul de rudimentar si mai mult ca sigur realizat de o persoana cu aceeasi opinie ca mine cand e vorba de aceasta companie. Simplu si la obiect...daca stam si ne gandim noi bine, situatia socio-economica a romanului de rand, este undeva in grafic la valoarea "medium-low" si cu toate astea, produsele Apple isi gasesc si aici cumparatori. Am si eu cunostinte, care sunt disperate dupa iPhone 4 si 4s, dar ma amuz teribil cand singurul argument pe care mi-l pot da pentru alergerea facuta este: "Frate, e iPhone". Imi vine sa plang si sa rad in acelasi timp...imi vine sa plang pentru ca ma uit la ei, ca nu au serviciu si se baga in datorii pentru un telefon care daca dai cu el de pamant nu valoreaza mai mult decat materialul din care este fabricat. A mai ramas sa va raspund la intrebarea: de ce ma amuz? R: ma amuz deoarece sunt sigur ca daca o persoana isi cumpara iPhone, il aud dupa aia cum face foamea si sta inchis in casa ca nu are bani sa iasa la un suc, sau ca tot ce va face cu el sunt niste poze la inceput, va asculta muzica si isi va seta alarma sa il trezeasca dimineata si probabil va mai intra pe internet sa mai ia 1-2 aplicatii. Sincer, nu mi se pare senzational ca design (comparativ cu ce telefoane a scos concurenta), mi se pare extrem de exagerat sa dai suma asta de bani pe un telefon care iti depaseste posibilitatile financiare cu mai mult de 300%; dar pana la urma din snobism se fac cei mai frumosi bani, iar la noi in tara nu putem sa ne plangem ca ducem lipsa de astfel de persoane.

Alte produse Apple total inutile mi se par iPod-urile. De ce mi-as cumpara un mp3-player cand am posibilitatea sa imi infig castile in telefon si sa dau drumu la muzica fara sa mai dau inca 60-70 euro pe un iPod. Am avut o discutie azi cu 2 persoane, dar...nu te poti intelege cu fanii Apple...imi dau mie argumente ca (era vb despre un iPod shuffle): are putine taste, e colorat si sound excelent...bun...hai sa le luam pe rand:

1. Putine taste - telefonul meu este un HTC full touch, are 1 tasta...UNA!

2. E colorat - intr-adevar o trasatura obligatorie si ajuta foarte mult si performanta, de parca o sa mergi cu el la vedere pe strada la noi in romania cand ti-l poate inhata oricine din clips`ul acela al lui care abia sta prins (si apropo de culoare, una din cele doua persoane il avea argintiu...fi serios, imi zici ca frumos pt. ca are o gama mai larga de culori si tu ti-l iei cea mai banala culoare posibila)

3. Sound excelent - aici probabil necunoscatorul poate sa se lase foarte impresionat, dar daca ar fi destept si si-ar lua un telefon cu Android, si o aplicatie Power AMP Music isi poate incarca pe telefon fisiere .flac si poate asculta muzica cu bitrate-uri cuprinse undeva de la 600-1200 kbps, unde un mp3 normal nu cred ca poate depasi 320kbps. Deci face-ti voi comparatie doar din punctul acesta de vedere. Iar soundul poate fi excelent si prin achizitionarea unui set de casti (sau handsfree) mai performante la un pret mai mic decat cel al iPod-ului

Nu stiu daca acest articol v-a enervat sau v-a delectat...daca l-ati citit pana la capat sigur v-a starnit curiozitatea. Va multumesc! ;)

Sa fi om, e obositor! (daca vrei un produs Apple, e si costisitor)

Toti am facut asta o data...sau urmeaza :)

Daca reusesc sa plasez in spatiul temporal aceasta intamplare, s-a intamplat undeva pe la sfarsitul verii trecute, imediat dupa incheierea sezonului estival.

Dupa o zi plictisitoare de stat in casa, intr-o seara de sambata incep sa sun lumea cu speranta ca ma pot include si pe mine in activitatile lor din acea seara. Evident, dupa 1 ora de telefoane disperate, tot ce am reusit sa fac e sa realizez ca: daca iesi cu un cuplu, anunta-i cu 2-3 zile inainte, daca iesi in club, trebuie sa astepti undeva pana la ora 23:00 (era ora 20:00 si nu mai aveam rabdare), iar daca vrei sa iesi in fata blocului sa stai de vb. cu vecinii cu care ai copilarit...pff...fi serios, lumea s-a emancipat atat de rau ca deja e o rusine sa stai intr-un cartier mai "pretios" pe banca si sa vorbesti. In sfarsit; sunt intr-un final pe un prieten care era in oras cu niste fosti colegi de liceu, m-am prins ca nu putea sa vb asa ca ii zic repede la revedere, inainte sa inchid incepe sa vb el cu fetele de la masa.
- Cine e la telefon?
- Cosmin, de ce?
- Zii sa vina incoace ca nu l-am mai vazut de mult! (era fosta mea colega de liceu din clasa a 9-a cu care trageam cele mai tari chiuluri)
El catre mine:
- Ai auzit ma?
- Mda, hai ca vin si eu...
Efectiv nu aveam chef de galagie, dar chiar mi se facuse dor de Ana, si nu ne-am mai vazut de 5 ani de zile. Imi fac un dus repede, ma imbrac si ajung in Centrul vechi in 30 minute. Bine-nteles am stat de vorba 2-3 ore fara sa ne dam seama cum trece timpul. Pusi pe caterina, eu cu Ana ne hotaram sa vedem daca mai avem talent la agatat, :). Tot trageam noi de ceilalti doi, de prietenul asta al meu si inca o fata sa vina cu noi intr-un club/pub, oriunde era muzica buna si se danseaza. Dupa lungi dezbateri, am esuat asa ca ne-am hotarat sa mergem ca niste pensionari la mine sa jucam Rentz, si sa bem ceva. La plecarea de la terasa catre casa mea, neschimbata si mereu zapacita de Ana ma ia de mana si ma baga intr-un subsol unde aparent era un club, ajungem la bar si ii cere barmanului 4 shot-uri de tequila (2 si 2). O.K. Le-am dat pe gat si dai sa ne grupam iarasi si cu ceilalti doi.

Am ajuns la mine la bloc, am dat o fuga la magazin si am achizitionat o sticla de Absolut si 2 sucuri de mere si hai sus sa jucam Rentz. Jucam noi ce jucam, pe la ora 12 jumate, ma intorc catre Ana si ii propun sa mergem in club. Cu juma de gura a zis ca bine, ne mai foim noi pe acolo...credeti-ma pe cuvant, ca nu stiu cum a venit vorba sau cum am luat decizia, dar la ora 5 dimineata, eu Ana si Andrei (hai sa ii zic pe nume ca sa fie mai usor) eram in masina lui la km 20 pe A2 in drum spre mare. Andrei nu bause asa ca era soferul nostru dedicat.

Destinatia noastra era Vama Veche (aici eu cu Andrei nu am avut nici un cuvant de spus, Ana era de neclintit ca Vama Rullzzzz). Desi noi baietii nu eram prea incantati, am zis ca pentru o zi, orice nisip de pe litoral e salteaua ideala pentru un somn iepuresc. Ajunsi la destinatie si franti, vai de capul nostru, gasim un loc'sor pe nisip (ce vorbesc, la 8 dimineata era plaja goala) si ne intindem prosoape, cearceafuri si ce mai aveam si dai cu somn; nu inainte sa nu observam noi, vre-o 2-3 rockeri intinsi pe nisip imbracati, rupti de beti cum dormeau acolo cu o asa nonsalanta incat si Jack Sparrow i-ar invidia. Unu era intins langa o barca de salvare avariata, altul era cu picioarele pe o banca (care aparent face parte dintr-un ansamplu de piese de mobilier de terasa), altul pe o masa; daca stateam sa ii examinez pe toti imi lua vre-o 20 minute...timp care eu sincer am preferat sa il dorm.

Ne trezim noi dupa 1-2 ore, nu mai stiu exact si aruncam un ochi imprejur...de cand ma stiu nu am fost la mare si am prins o zi asa superba: cerul de un albastru pur, cum vezi numai in filme, fara nici un nor, o adiere placuta a vantului care nu te lasa sa simti razele soarelui care iti ardeau pielea, iar cel mai uimitor dintre toate: culoare apei; niciodata nu am vazut marea neagra sa aibe o culoare atat de deschisa, de limpede si de placuta ochiului...la mal si in zonele de adancime redusa era un turcoaz care nu l-am vazut vreodata reprodus artificial, iar in larg...un albastru superb ce nu putea fi asemanat decat cu acel faimos "albastru de Voronet". A fost o zi superba.

Dar, nu se incheie aici. Dupa ce ne dezmeticim noi, aruncam o privire in jur, cativa dintre oamenii vamii, si-au mai mutat pozitia corporala; insa unul dintre ei ne-a intrat in vizor si am devenit usor agitati cand am realizat ca e in aceeasi pozitie de cand am venit si a mai ramas asa inca 2 ore dupa ce ne-am trezit noi. Am trecut pe langa el, ne-am uitat sa vedem daca respira, dar nu am riscat sa ne apropiem prea mult...fata nu i se vedea de par si barba, imi era atat de simpatic ca l-am botezat Johnny (nu stiu de ce, dar mi s-a parut ideal). Dupa inca juma de ora, il vedem noi pe Johnny ca se ridica in picioare si dispare intr-o toaleta publica...incepem noi sa radem si sa glumim ca el are grija de plaja si de sezlonguri etc. Ma si nu vezi ca vine Johnny relativ revigorat si incepe sa traga de sezlonguri si sa le aseze pe plaja, ne tavaleam de ras. Deja era ora 14-15:00, asa ca am mers sa mancam si noi ceva...cand ne intoarcem, mare surpriza mare...Johnny era lesinat pe plaja cu sticla de 2L de Kreskova jumate goala langa el, un prieten de al lui tarandu-l pe nisip incercand sa il trezeasca; tragea tovarasu lui de el ce tragea, pana s-a saturat si l-a lasat in fata unei familii compuse din doi parinti destul de ciufuti si fetitele lor mici de 5-7 ani. Mare ne-a fost amuzamentul cand am vazut ca fetele erau atat de inocente ca nici nu il bagau in seama pe Johnny al nostru si sa alergau si sareau peste el parca era un bolovan pe plaja, iar parintii le lasau in voia lor si nu pareau deloc deranjat de corpul urat mirositor imbibat cu alcool de la picioarele lor, ei stateau relaxati la plaja si sa mai ridicau din cand in cand si admirau marea. Foarte tare!  Asta e viata din Vama (fara cazare si multa bautura).

Restul zilei a decurs relativ normal, fara alte incidente, iar noi am plecat cu zambetele pe buze acasa ca am vazut si noi marea anul asta. Trebuie doar sa imi notez undeva, sau sa imi intiparesc bine in minte ca daca mai ies undeva lipsit de chef cu Ana...sigur ajung la cel putin 100km de casa. :) A fost o experienta frumoasa.

Sa fi om, e obositor! (sa fi Johnny, asta e altceva :) )

Voucherele...noua moda in Micul Paris!

Cam de un an de zile asa, tot aud lumea ca isi cumpara vouchere pentru bijuterii, iesiri in oras, cadouri, tratamente SPA etc.

M-am hotarat si eu sa le dau o sansa intr-o zi, si anume am fost la un restaurant "italian" cu niste prieteni. Restaurantul se situa in zona liceului Sincai; mi s-a parut destul de dubios, ca nu am auzit de vre-un restaurant cu asemnea specific in zona respectiva (cel putin nu unul decent). In sfarsit, ajunsi in zona, parcam masina si incepem sa cautam localul...intrebam in stanga si in dreapta rezidentii zonei...insa nici unu nu avea habar de restaurantul respectiv, cu atat mai mult au fost surprinsi sa afle ca exista asa ceva in zona aceea (nu vreau sa o discreditez sau ceva, dar nu este o zona in care sa te duci sa servesti o cina mai "piperata", cu garantia ca iti vei gasi masina in parcare dupa 2 ore (cel putin nu intreaga). Dupa ce ne-am invartit noi pe acolo 10-15 minute, disperati (mai mult eu decat ei) sa nu pierdem rezervarea; dam telefon intr-un final, si iese un chelner in strada, dintr-o (nu exagerez) o maghernita de care facusem noi misto ca e birt`ul local. Intram inauntru [eu unul nu stiam cum sa plec mai repede...dar eram constrans de lipsa de mijloc de transport cat si financiar [nu ma urc f. des in ratb (recunosc ca imi e mai convenabil sa iau un taxi sau auto-personal)]. Am zis sa merg cu "turma"; inauntru niste mese si scaune de aluminiu de scartiau la fiecare miscare de falanga...populatia eram noi, iar ospatarul, desi ne uitam insistent la el sa vina sa ne ia comanda (un suc pe langa comanda prestabilita de voucher) statea foarte nonsalant si radea cu barmanita. Cand vine intr-un final, comandam noi si ii zicem sa ne aduca si comanda ca sa plecam mai repede se uita la noi cu un aer de zici ca era un burtos din ala in Q7-ele lui. Meniul nostru era, un shot de limoncello, o portie de spaghete carbonara si la desert 3 cupe de inghetata. Ne aduce shot-ul de limoncello care, se vedea tulbure din cauza jegului de pe pahar, l-am dat deoparte discret si am continuat sa beau suc din sticla direct cu paiul. Spaghetele cand au sosit, parca plecase cu ele de undeva din Rahova, reci si uscate de se sfaramau, iar apogeul a fost desertul, care in loc de inghetata (italiana, am uitat sa mentionez) a fost o clatita sfrijelita care cred ca a fost umpluta cu aer de dulceata. Foarte dezamagit de marea afacere pe care am facut-o (nu ma mir, am platit undeva la 30 de lei pt 2 persoane) am luat cea mai inteleapta decizie a vietii mele: NU MAI MANCA IN ORAS CU VOUCHERE!

Asta a fost intamplarea mea nefericita, insa cunosc persoane care...poate constranse de situatia materiala inca profita de toate ofertele care apar pe piata asta a vouchere-lor. Nu pot sa ma laud cu o situatie financiara de invidiat sau chiar suficienta pentru a manca in fiecare weekend in oras...NU...dar daca strang un pic cureaua si ma duc o data in oras, pai scuzati-ma ca prefer sa platesc pret intreg si sa imi aleg ce vreau din meniu. Decat sa imi duc iubita la un restaurant si sa fiu tratat cu indignare si repulsie, mai bine ma duc cu aceeasi iubita, la acelasi restaurant si sunt tratat ca un client normal (o persoana).

Alt lucru pe care nu o sa il inteleg, tu ca patron de restaurant (asa-zis) luxos, scoti oferte pentru toti amaratii la licitatie pe net? Unde a disparut respectul ala si stima in care sunteti tinuti? Chiar asa rau v-a afectat criza de trebuie sa vindeti resturile la amarati cand la stiri tot va ridica in slavi ca sunteti ocupati la maxim in fiecare weekend? Tu omule, nu iti dai seama ca omu ala daca vine pe un amarat de voucher nu o sa iti mai vina a 2-a oara la scorurile tale? Mai bine semnezi un contract cu o fundatie de bine-facere si dai mancarea altora care nu au ce manca de cat sa dai pe bani putini la (pana la urma si ei sunt) fraieri! Daca esti credincios poti sa te lauzi ca ai facut un pas spre mantuire...sau macar sa te lauzi pe la femei ca uite ce darnic esti si sa cresti in ochii lor.

Din toata propaganda asta insa, am auzit din diverse surse, insa tot nu o sa cedez in fata ei (merg pe ideea ca platesc ceva dar stiu ca merita); am auzit ca excursiile ar fi totusi O.K. daca ne gandim la raportul calitate-pret. Intr-adevar, am auzit oameni multumiti de ele, insa si aici nu prea am incredere din pricina asa-ziselor agentii de turism fantoma, care iti iau banii si te lasa in aeroport cu bagajele in mana. Pana acum nu am auzit din cunostinte de astfel de cazuri, insa ma feresc, am toata viata inainte sa vizitez lumea.

O alta tzeapa (nu pun in ghilimele pentru ca asta isi merita statutul) este legata de acele bijuterii Swarovski, pe care le cumperi la un pret uimitor de 30 lei (setul de cercei), iar pe net daca ii cauti nici nu ii gasesti pe site-ul oficial, chiar daca ei sunt "ultima colectie". Facaturi mai mari ca astea nu am vazut in viata mea, si prost facute...daca le iei in ideea ca vrei o bijuterie draguta si shinny...sunt ok! Dar nu le da drept swarovski...am cumparat si eu ceva de la swarovski o data si mi-a dat certificat de garantie frumos cu stampila de la franciza, cu polish-ari contra-cost in caz de zgarieturi etc., si nu in ultimul rand pretul: era redus cu 20% si a costat 280 RON (un pandantiv) iar oamenii astia pe site-uri le vand cu 80 RON si iti mai fac si discount 25% cu voucher-ul...scuzati-ma dar unii oameni sunt chiar naivi: ei cred ca daca scrie pe 3-4 site-uri ca sunt swarovski, asa e...sunt adevarate! Nici nu trebuie sa uiti atent la ele, cand intrii la swarovski in magazin, te dor ochii de la toate reflexiile, insa te uiti la bijuteriile lor care le tin ingramadite intr-un apartament din Militari in pungute in care nu imi imaginez sa mai poti pune altceva decat "prafuri" de tras pe nas, si vezi ca ea, ca bijuterie, e mai zgariata si mai matuita ca un vitraliu, pai...imi pare rau Doamnelor si Domnilor...dar alea nu sunt swarovski!

Iata si alte cateva vouchere pe care nu doresc sa le achizitionez impreuna cu motivele:
Spalatorii si vulcanizari - risti sa pleci cu masina prafuita sau fara roti
Tratamente SPA - ajungi intr-un apartament de 3 lulele, te sperii si nu mai nimeresti usa
Biliard / Bowling - mese rupte / piste strambe
Sedinte medicale - risti sa ajungi cu un diagnostic gresit (asta se intampla si in spitale, ce sa mai zici daca mergi cu voucher)
Produs ingrijire personala - creme expirate (sau made pa' vapor), aparate stricate si fara garantie etc.

Sper totusi ca nu v-am plictisit, daca ati reusit sa ajungeti pana la final, va apreciez rabdarea! ;)

Sa fi om, e obositor!

8 Martie 2012...ziua femeii...dar nu si a mea!

Nimic deosebit, m-am trezit dimineata...am facut o cafea ca sa ma trezesc, un dus revigorant si am inceput sa ma pregatsc incetul cu incetul sa plec la practica! Traficul extraordinar, pana si in mica aglomeratie de la unirii de la ora 7 si 20 a fost bine, am gasit loc sa schimb banda, oameni civilizati etc. Ajuns la destinatie, am gasit loc de parcare foarte frumos in fata intrarii, am mai avut timp sa beau o cafeluta inainte de program (cu putin lapte ca sa nu incep sa ma urc pe pereti). Am ajuns in bucatarie, toate bune si frumoase, primele 3 ore parca au zburat pe langa mine...efectiv nu mi-am dat seama ca s-a facut ora 11 si a trebuit sa merg la masa.

Buun...acum incepe distractia...nu stiu ce s-a intamplat in alea 45 minute de pauza, dar toata ziua mea a fost ca un ou ochi facut intr-o tigaie de copii, intors cu stangacie de un "practicant" (da, bine...nici eu nu sunt tocmai un model de urmat) iar tot galbenusul s-a imprastiat pe toata suprafata, ba chiar a incept sa dea p'afara! Totul a inceput cand a venit momentul sa curatam file`urile de peste: cand trebuia sa le tai, ieseau ba prea drepte, ba prea subtiri, ba prea nush cum...incepusem sa clachez...un dram de noroc am avut insa, cand in nebunia mea de curatat nu stiu cum am agatat un file si am zis ca zburat pe jos...destul de nervos ma uit eu bine, in stanga, in dreapta...ma unde e pestele, ma uit pe tocator...nimic! Bai nene deja nu se mai poate...cand ma sprijin cu mainile de masa disperat ca nu gasesc pestele...il simt...statea frumos lipit de cantul mesei de preparare, cu o nonsalanta demna de invidie; am ramas tampit, uite ca nu m-a parasit norocul de tot!

Dar ce sa vezi, mai duc eu la bun sfarsit 2 trei sarcini pana urmeaza sa toc niste creveti pentru Shrimp Rolls...dai si toaca dai si toaca...pana...hatz...era sa bag si jumate din degetul meu mare, deja alterat acum 2 zile (am reusit sa filetez cu succes buricul degetului cu tot cu 1/5 de unghie, dar ambitia mea nu are limite). Executive Chef`ul (adica al mai mare) cu ochii pe mine urmarindu-ma foarte dezinvolt cum imi fac treaba, vede incidentul...crezand ca vreau sa trag chiulul 10 minute si sa ma alint la cabinetul medical...cere sa ii arat si lui gravitatea situatiei...iau eu aratatorul de pe taietura (in caz ca va intrebati...tineam presiune pe rana) si incepe sangele sa siroiasca; in 3 secunde eram si eu si el plin de sucul meu de rosii, :) destul de amzuanta fata lui cand a vazut ca nu bluffez, asa ca m-a trimis la cabinet.

Cabinetul medical, era asa cum il tineam minte, cu un birou mic unde sade dna. asistenta si in stanga un pat unde te pofteste sa te ingrijeasca. Nu intru eu bine, ca o bufneste rasu si zice: da hai ca au mai ramas de la ultima ta vizita niste materiale cu care sa te carpesc! In momentul ala deja eram demoralizat de performanta mea...dar pana la urma orice meserie vine cu riscul ei: paznicii se ingrasa, medicii sunt ipohondrii, SRI-stii sunt paranoici...as putea sa va mai dau exemple dar ma limitez la cele mai evidente. O.K.

Si nu stiu de ce am impresia ca din acest moment au inceput toate sa o ia la vale, tot ce faceam, nu imi iesea (fata de zilele precedente de care chiar ma pot mandri): pestele mi se rupea pe gratar, legumele s-au ars pe gratar, ma loveam de toata lumea; efectiv nu ma mai puteam concentra...si ca sa fie totul mai frumos, sefu' m-a tinut si 40 minute peste program...probabil a vazut ca sunt in forma. Insa nu se termina totul aici...in drumul spre casa traficul naibi, nici o scapare, am luat-o pe toate stradutele laterale care de altfel sunt libere...erau blocate de cate un prost care incerca sa urce masinile pe mormanele de gheata care inca mai exista in capitala noastra sublima.

In concluzie, nu stiu de ce am vrut sa "imortalizez" intamplarile din ziua asta; poate doar am vrut sa ma linistesc si asta singura modalitate la care ma pot gandi fara a ajunge sa mai aduc si pe altcineva in starea asta! Un lucru e sigur:

Sa fi om, e obositor!

Prima zi de practica culinara la Hilton

Nimic iesit din comun: am ajuns, m-am echipat, si m-am apucat de treaba!

           Am ajuns eu voios acolo si m-am asezat langa colegu motumba de care ma plangeam ca am fost discriminat in favoarea lui. :) In sfarsit...ajungem noi, ne plimba HR-ul prin Back-of-the-house (zona angajatilor - pt cine nu stie) de ne ameteste nu mai stiam care e stanga, care e dreapta...dar este o teorie: daca tii mana pe peretele din dreapta si mergi asa pana la urma vei gasi iesirea din labirint; din fericire insa nu a fost cazul ca erau totusi indicatoare pentru toti ametitii.
          Ajunsi in vestiar: eu cu motumba si inca unu baiat care facea practica la Patiserie, dam se ne schimbam, ma chinui eu si cu nebunu ala de vrea la faina acolo sa ne luam pe noi tunicile alea cu 2 randuri de nasturi + pantaloni care abia stau pe noi (mama lui de elastic), dai si incaltate...motumba (hai sa ii zicem Emanuel, adica pe nume :) ) ne vede si se uita nedumerit la noi pt ca el doar si-a dat jos puloverul. Eu si Fane ne uitam unu la altu, hmmm...ba...asta e ospatar si nu ne zice. Era Emi al meu in pantalonii de strada (denim negru), cu o camasa alba imaculata, curea maro asortata cu incaltamintea si cureaua de la ceas; ai zice omu ca s-ar duce direct in Bamboo gata sa plece de acolo cu vre-o 2 pisi dupa el. Ne intreaba el pe limba lui acolo de ce suntem asa imbracati si incercam noi sa ii explicam ca asta ar fi tinuta de bucatar, si da-i nene si explica-i omului prin semne prin expresii faciale...ma dureau toti muschii cand am plecat in sfarsit spre bucatarie, unde...cand tanti bucatarita sefa l-a vazut a bufnit-o rasu' (dar fiind o femeie scolita, a stiut sa fie subtila pentru un ochi neantrenat :P).
           Intru in bucatarie...ma izbeste un miros de mancare, ce sa mai...hotelu'i hotel...salivam, desi mancasem acasa destul de bine sa nu fiu ispitit...vai de mine ce arome! Se apropie de mine o gagica, de-o seama cu mine cam asa, si ma ia tare...acolo-i aia, acolo-i aia, acolo-i aia, va dati seama ce capacitate de asimilare aveam eu in momentul ala dupa ce 20 de minute ne-am plimbat cu Speedy Gonzales de la HR prin zona crepusculara incercand se nu ma lovesc cu capu de colturi; eram pierdut ! O.K. mi-a dat ea diverse sarcini, a zis sa ma ia mai usor...si trebuia eu sa ma duc intr-o camaruta acolo sa iau vase, E...aici iti dai seama totusi ca bucatarii stiu mai bine...cand ala iti zice ia-ti incaltaminte ANTI-derapanta, pai fa tati ca ei ca altfel te culeg de sub rafturi, mese, cuptoare si ce mai au iei p'acolo! Cand intram in incaperea aia cu podeaua fleasca, ma tineam de rafturi si ma trageam spre ele, scos din filme nu alta (imi aducea aminte de episodu ala din Tom&Jerry, cand au inghetat ei podeaua sa patineze).
           Cum ne-cum, se face ora de pauza si nici o mana rupta, deget taiat sau basici in palme; ma duc frumusel spre cantina in speranta ca ii voi gasi pe cei doi colegi de la practica. Ma servesc frumusel de la bufet cu ceva de haleala, si ma indrept spre camera de unde era mai mare galagia...SOC! 10-15 bucatari steau la masa si radeau dupa ce au infulecat, wow....ok...uhm...ma asez si eu langa o colega de la cursuri si incep sa mananc linistit.
- Cum te cheama?
- Cosmin!
- Esti practicant?
- Da (fi politicos si rabdator, chiar daca mori de foame si scrie mare pe ecuson, conteaza foarte mult calmul)
- Dar ...?
- Si...??
Aveam capu terci, intrebare dupa intrebare, bine-nteles nu era nimeni rau intentionat, dar mi-era foameeee! Am reusit totusi sa ma stapanesc si sa si mananc, si pe urma stateam si eu la caterinca cu ei, ca erau totusi niste oameni foarte cumsecade.
           Dintre toti din incaperea aia, cel mai mult mi-a placut de un Sous Chef (daca nu ma insel) pe nume Ashley (nu stiu de ce dar am impresia ca e nume de fata) care, pe la 29-30 ani asa a reusit sa ajunga in pozitia de Sous Chef si sa conduca si el unu din restaurantele hotelului; tipul foarte bun, isi cunoaste meseria...dar de nu se dadea la toate femeile din cantina aia :), n-am vazut asa ceva...si culmea, le facea sa se simta si bine in pielea lor. Mai multe nu stiu dar sper sa aflu, ca din ce am inteles o sa lucrez si in bucataria lui.
           Nimic neobisnuit dupa pauza, taie-curata-spala, ca na...ce poti sa faci in prima zi? Dar pe la ora 3 mi s-a incredintat cea mai crunta sarcina care o poti primi: curatat de usturoi! Deci oricat imi place mie usturoiul ca si condiment...nu am suportat niciodata sa curat mai mult de cat am nevoie; E...dai frate si curata tu 13-14 capatani de usturoi...incepuse sa ma doara spatele, degetele mele erau ca ale unui batran de 80 de ani (a trebuit sa tin usturoiul in apa ca se curata mai bine), eram praf! La ora 4 m-am dus la nenea care luase locul domnitei care m-a luat in primire, i-am zis nene chiar am treaba, sa curete altcineva...nu a comentat nimic...dar am asa un nod in gat si o presimtire ca maine o sa simt pe pielea mea repercursiunile actiunii mele de a trage chiulul. :)

Sa fi om, e obositor! :)

O experienta Bamboo(cha)

• Stati asa ca am fost in Bamboo...pisi !!!

S-a dus conservatoru de mine pentru prima data in Bamboo noaptea trecuta, concluzia: timpane sparte, sictir pufos, de portofel nu pot sa ma plang pentru ca am fost pe cheltuiala cuiva, compatimire pentru noile generatii.

Am ajuns acolo undeva la ora 23:30. Fata de cluburile pentru oamenii de rand, acolo petrecerea incepe la 00:00 - 00:30 ca na, trebuie sa vina pisi si sa ia ceva la bord...in sfarsit...o muzica din asta de primire...bumtzi-bumtzi ce sa mai, dar macar era acceptabil ca volum (pe la nivelul muzicii din cluburile agreate de mine (lantul comandante) se face ora si apar animatoarele: niste fete anorexice raiul studentilor la medicina; puteau face practica acolo daca le semna clubul o adeverinta de practica. Incep ele sa se fataie pe bumtzi-bumtzi...mi-am facut cruce...fetele acestea daca nu au un ortoped in culise eu ca patron nu le-as lasa urce scena.

Incepe lumea sa bea si sa danseze, eu nu eram in forma asa ca m-am limitat la suc. Insa dragutsa asta mica la a carei petrecere am fost, a comandat bine-nteles sampanie...sa vezi si sa nu crezi. Cum pun ei artificii in varful sampaniei Moet&Chandon si o duc la masa, brusc pe langa masa cam la 2-3 metrii asa s-au strans niste fete cu fuste mini si cu sanii care tipau sa iasa din sutienul mult prea mic, doar doar or fi ceva baieti cu bani sa le bage si pe ele in seama cu un pahar de sampanie: mare le-a fost dezamagirea cand au vazut ca e o petrecere in cu 15 fete si 5 baieti "ocupati". Au plecat fetele frumos, si pot sa bag mana in foc ca daca ar fi la atletism ar fi campioane...de ce? R: pai cam toata noaptea au dat saracele vre-o 15-20 de ture in jurul scenei pe langa mese, pe tocuri de 10-15...numai sa gaseasca si ele unu cu bani sa le bage in seama.

Cam atat despre clientela emancipata a localului. Pe la ora 1:00 - 1:30 cand lumea era deja bine familiarizata cu efectele whiskey-ului Ballantine's si vodkai Absolut, un mic detaliu mi-a sarit in atentie: Muzica! Cum ziceam eu la inceput: "S-a dus conservatoru de mine in Bamboo". Incepe o melodie foarte frumoasa mai veche, nu mai stiu exact cum se numeste, iar in gandul meu deja era un conflict de pareri; care insa repede a fost aplanat. Tocmai incepuse sa imi vina si mie chefu sa ma ridic din picioare sa dansez un pic ca amortisem, cand...dupa 30 de secunde si nu mai mult...incepe un bumtzi-bumtzi de toata frumusetea. Dupa 2 minute de bumtzi-bumtzi, incepe iar o melodie foarte draguta a Rihannei - Pon de replay...aceeasi poveste 30 sec. e perfect dupa care bumtzi-bumtzi. Acum, am un mare respect pentru toti DJ-ii care stiu sa faca un Live Session sau cum s-o numi el...si sunt sigur ca si baiatu asta, cine o fi fost el...avea potential mai mare de atat. Eu unu din respect pentru piesele care au fost totusi in top-uri si apreciate asa "crude" cum erau nu le-as fi stricat in asa fel.

Un lucru mi-a atras atentia legat de muzica: cat de usor e sa prostesti un om beat. Deci cum erau melodiile (nici macar nu poti sa le mai numesti asa) mixate cate 30 sec. + 2 min. bumtzi-bumtzi, ma uitam in jurul meu si vedeam ca desi acel ritm care nu mai avea nici o urma din melodia intiala si pe care se danseaza cu 2 degete in priza sau incercand sa mimezi o criza de epilepsie, oamenii de o calitate superioara din Bamboo nu pot realiza ca melodia nu mai are nici un sens si danseaza incercand sa reproduca mini-coregrafiile din videoclipuri intr-un mare stil...cel mai bun exemplu este noul hit a lui Michel Teló - Ai Se Eu Te Pego.

Pe la ora 3:00 asa m-am hotarat eu sa plec, o iau pe iubita si mergem spre garderoba, mai ne lovim de cate unu de 60 ani cu una de 20, ba de niste pisi care au buzitele lor scumpe mai umflate decat colacii de salvare...detalii marunte. Ajungem noi la garderoba, si am dat acolo de unu, de-o seama cu mine asa care isi pierduse numarul de garderoba si incepuse sa tipe ca un taximetrist neplatit ca organu lui genital in sus, ca organu lui genital in jos ca nu stiu ce...ii zice calm femeia sa se linisteasca si sa nu mai injure, iar in acel moment tipul incepe sa se strambe la ea ca la un copil de 2 ani pe care vrea sa il amuze...mi-am luat geaca si am plecat ca nu aveam chef sa asist la vre-o altercatie, dar macar am plecat cu zambetul pe buze :). In drum spre usa, care abia asteptam sa o deschid si sa scap din calvarul ala, era o pisi cu tocuri de 10 (si aici revin la calitatile ei de atleta) cu un malau de vre-o 95 kg pe umarrul ei strang (si totusi avea o postura impecabila gagica, spatele drept privirea inainte, BRAVO). Omu-vesel ii zicea: hai la mine! Ba NU! hai la hotel!. Iar tipa foarte incantata, ca se vedea in ochii ei...mergem unde vrei tu! Si uite ca nu a plecat fata cu mana goala, si la ora 3 dimineata, totusi devreme...daca se grabea mai dadea o tura!
Cam atat despre marele Bamboo despre care tot aud atatea. A fost o experienta, care sincer, daca nu esti adeptul bumtzi-bumtzi sau te duce capul sa realizezi ca e acelasi ritm toata noapte...nu merge in Bamboo!

Sa fi om, e obositor! (insa pentru Bamboo'isti, e de-a dreptul chinuitor)