1 Iunie...sarbatorim?

      Daca tot e azi 1 iunie, si toti copii sunt rasfatati de catre parinti si bunici, eu vreau sa va rasfat pe toti cu cateva randuri. In primul rand vreau sa le urez un sincer "La Multi Ani!!!" tuturor care dupa atatia ani de viata, inca se considera copii; ca pana la urma, esti atat de batran pe cat crezi.

      Din pacate putini mai considera ca sunt copii, iar copii din ziua de azi incearca tot mai mult sa se maturizez inainte de vreme. Am vazut multe cazuri, unde un copil nu stie ce sunt alea: leapsa, v-ati ascunselea, sotronul, tara tara vrem ostas, frunza si multe alte jocuri ale copilariei; in schimb sunt maestri in butonarea telefoanelor mobile, cateodata mai bine decat parintii. Imi pare rau ca societatea evolueaza in acest fel, si ca parintii isi familiarizeaza copii cu tehnologia inainte de a fi necesar, nu vreau sa ii condamn sau sa insinuez ceva, dar copii lor nu o sa stie ce sunt alea intepaturi de urzica, julituri in genunchi, intepaturi de albine, sau cum sa manance nectarul proaspat din florile de caprifoi.

      Din pacate, o data ce ne maturizam uitam si noi de distractiile copilariei, de exemplu acum 2 ani le-am propus unor prieteni sa mergem in parc sa jucam un volei (sa le includem si pe fete); ce raspuns am primit? iata: Hai ma esti nebun? Cum sa merg in parc sa ma joc volei?...Mda...ce sa mai zic? In momentul urmator cineva a propus sa se iasa in club, sau la o cafenea de pe Decebal...toti au zis intr-un glas ca e o idee buna. Pai pe langa faptul ca m-am simtit extraordinar de prost, m-am luat si la harta cu ei pentru ca au uitat cand erau mici si se jucau in spatele blocului cu bete si cu pietre. Tot asa se intampla si la munte, daca merg cu un anumit grup de oameni si le propun, hai frate sa ne plimbam...pfff...ce ai ma? Am venit sa ma relaxez (in traducere libera sa bage in ei ca spartii si sa doarma toata ziua, singura diferenta facand-o faptul ca nu sunt parintii langa ei). Din pacate, astia sunt oamenii, schimbatori...si mi se face destul de mult observatia ca sunt imatur, atunci cand nu merg cu un bat in cur prin oras, si prefer sa mai fac un pasul-strengarului de plictiseala, sau cand merg la o bere si mi se spune sa nu ma mai batai in scaun; ca sa nu mai zic ca in momentul in care ajung intr-un loc unde se danseaza doar din coate, cu paharul intr-o mana si tigara in alta, iar eu ma zbengui ca nebunu se uita toti la mine...si? mi se rupeeeee! pana la urma dansul nu trebuie sa fie ceva repetat, ci o modalitate de a te destresa si a o lua razna.

      In sfarsit, in incheiere as vrea sa le mai urez inca o data tuturor copiilor din lumea aceasta, indiferent de varsta un sincer La Multi Ani! si bucurati-va de viata pentru ca sunteti pe cat de batrani va considerati, eu personal sunt blocat pe la 13-14 ani!


Sa fi om e obositor, de aceea trebuie sa mai lasi liber si copilul din tine!

     

Dragoste vs. cariera

      Deci este trecut de miezul nopții și mintea mea a luat-o un pic razna...si anume încercând să răspundă la întrebarea: Dacă vreau sa am succes în viață pot să am și o familie în același timp?

      Nu ca as fi eu ala care vrea sa devina milionar in dolari peste noapte, dar experienta in domeniul meu de lucru este totusi ca un calculator pentru un economist (necesara). Stateam si ma gandeam, am 23 de ani, sunt in practica de 4 luni de zile la Hilton...si daca as zice ca nu am invatat mare lucru as fi un ipocrit, ce faceam eu pentru prieteni si familie acasa in bucatarie...haha...era o prosteala. In 4 luni de zile totusi am realizat ca nu am asimilat decat...sa zic 5-10% din secretele gastronomiei...ca sa fim seriosi...nu vreau sa ma limitez la facut salate si burgeri la Hilton, am aspiratii mai mari de atat...problema este...voi putea inainta pe plan profesional fara sacrificii pe planul emotional?

       Ca sa imi pot raspunde la intrebarea asta, ar fi bine sa ma gandesc care imi sunt prioritatile in viata. Ei bine, aici...e un mic conflict de interese intre 2 mari rivale: pasiunea pentru arta culinara si frica de singuratate. De ce sunt un pic in conflict? Pai hai sa o luam logic:
1. Pentru a dobandi o experienta notabila, trebuie sa te dedici trup si suflet, sa faci si sa refaci pana iti iese totul perfect.
2. Ca sa faci totul perfect, iti trebuie timp...asta inseamna ca undeva la 8-10-12 ore pe zi, 5 zile pe saptamana le petreci la locul de munca, ca sa nu mai mentionez de weekend-uri "pierdute".
3. Daca petreci atata timp la locul de munca, cand mai ai timp sa te ocupi si de familie? Ca sa nu mai zic ca in aceasta meserie, cu cat calatoresti mai mult...cu atat inveti mai multe.
4. Nu ai timp de familie...ramai cam fara ea.

       Acum, nu ca as intra eu in panica, dar sunt un tip sentimental, si cine ma cunoaste poate sa aprobe. Intotdeauna mi-a fost frica de singuratate, sau ma rog...nu mi-a placut. De cand eram mic tatal meu nu prea a fost prin preajma, trebuia sa plece permanent cu serviciul cate 2 ani. Nu il condamn in nici un fel, doar pentru copii lui a facut aceste sacrificii, dar nu cred ca mai exista persoane ca mama, care sa zica: dute ca raman eu copilul acasa...ne vedem curand! Si tocmai din cauza lipsei tatalui meu, eu as face orice sa fiu acolo pentru copii mei, numai ca pentru asta trebuiesc multe eforturi depuse. Din pacate casnicia a devenit mai mult o institutie decat o dorinta, un statut social...si asta ma cam sperie pe mine. Fetele nu se mai gandesc acum, sa isi gaseasca o persoana potrivita care sa le iubeasca, cu care se se inteleaga bine, ele se gandesc...asa (dau doar un exemplu) baiatu e la drept -> o sa devina avocat -> are niste bani pusi deoparte -> o sa isi deschida cabinet particular -> o sa ma intretina -> hai sa ii fac si un copil. Ei bine, eu nu am aceasta mentalitate si sper ca persoana cu care ajung eu sa imi petrec restul vietii sa nu aiba gandirea asta si sa realizez mai tarziu ce fel de om este, pentru ca nu o sa fie bine pentru nici unul dintre noi.

      Cum ziceam, am 23 de ani, eu consider ca sunt inca tanar, problema este ca pentru domeniul in care vreau eu sa profesez, ma simt cam batran, adica am colegi care au 20-21 de ani si lucreaza in domeniul de 1-2 ani de zile, dar pana la urma au fost si fortati de imprejurari. Eu m-am apucat din pasiune, doar ca a inceput sa puna stapanire pe mine o frica din aceea de cunoscut, care o simti in prima zi de scoala, facultate, serviciu...teama aceea de necunoscut, iar eu fiind o persoana care vrea sa isi planifice si vacanta pana la cel mai mic detaliu, am cam cedat un pic sub presiune, chiar daca nu era cazul. Dar ma gandesc, ca daca mi se va face o vreodata o propunere sa plec din tara pentru un salariu mai bun si o viata mai buna, dar sa renunta la persoana la care tin, aici intru un pic in impas, nu am inca si nu cred ca o sa am aceasta oferta prea curand, dar totusi ma sperie gandul, pentru ca repet...sunt un timp sentimental si nu stiu ce as face in aceasta situatie. Voi ce ati alege, familie sau cariera? Nu vreau in mod special sa imi raspundeti la intrebarea aceasta, dar vreau sa v-o adresati voua insiva si sa va ganditi bine, voi credeti ca poti avea una fara sa renunti la cealalta?

Sa fi om, e obositor!

Ca de n-ar fi...

         Asa de sambata dimineata incep usurel cu o tema cu care m-am confruntat cam de cand au inceput fetele sa se "maturizeze". Nu o sa inteleg niciodata nebunia asta a lor, si placerea asta de nestapanit necesara zilnic; al 3-lea tabiet matinal al lor dupa spalatul pe dinti si pe fata. Sunt sigur ca pana acum v-ati prins despre ce vorbesc si o sa ziceti: "Asta e mai comunist ca Ceausescu"....ei bine, nu sunt chiar asa dar nu o sa aprob niciodata sa se ia o masura unde nu este cazul (ex. sa plantezi panselute in mijlocul lunii Decembrie). Daca nu v-ati prins despre ce este vorba inca, ma refer aici la farduri.

         Nu ca as avea ceva cu un machiaj discret si subtil, un pic de culoare cand iesi in oras nu a stricat nimanui, dar evolutia rasei umane a dus ceva necesar in antichitate la ceva indispensabil la iesitul in oras sau la evenimente. Originea fardurilor, in special al tusului de ochi dateaza de cand Egiptul antic si Imperiul Roman si Persan...in general in tarile cu o clima arida avand ca scop diminuarea efectelor razelor solare asupra globului ocular, da...negrul atrage lumina in caz ca nu stiati si in acelasi timp nu o reflecta.

        Cam atat cu istoria, ca probabil incepeti sa va plictisiti...revenim la subiectul care provoaca multe controverse in lumea contemporana. Cum ziceam si mai inainte cu cateva randuri, nu am absolut nimic cu un pic de machiaj discret sa scoata in evidenta formele fetei sau culoarea ochilor; dar din pacate s-a ajuns acum la gene false, sprancene tatuate...daca nu ma insel si blush permanent. Ok...revenim mai tarziu la extremele acestea...momentan vreau sa adresez o intrebare tuturor fetelor de acolo care se machiaza la prima ora, chiar daca nu ies din casa toata ziua:
- Daca nu existau farduri ce faceati fetelor?
Iata un raspuns care l-am primi de la o persoana acum aprox. 2 ani de zile in urma unei dezbateri pe tema aceasta: Le inventam noi mai devreme sau mai tarziu! Ma uitam la ea cu cea mai grava expresie faciala pe care o pot contura, dar inauntrul meu ma tavaleam pe jos de ras.

         Mda, le inventati voi...ok! Cunosc foarte multe fete, frumoase, foarte frumoase de altfel care cand se machiaza nu le mai recunosti, si culmea...lor le place...ce va place feteleor curcubeul de pe fata voastra? Uite de exemplu azi sunt sanse sa vedem un curcubeu la vremea de afara...multumiti-va si voi cu ce va ofera natura! Problema e nu ca se fardeaza...si cantitatea de cosmetice aplicata incat daca iau o dalta pot sa sculptez direct pe voi. Cateva comparatii:
 - fondul de ten folosit in asemenea cantitati incat daca strangi 2 saptamani iti tencuiesti peretii
- blushul exagerat care va da un look impecabil de semafor
- tusul de ochi cu care unele fete nu au nici o treaba si isi traseaza abisuri in jurul ochilor
- rimelul excesiv care (asta e chiar misto) ajuta la formarea stalactitelor si stalacmitelor pe genele voastre
- rujul (in special cel rosu) dat cu grija mult peste conturul buzelor pentru a evidentia si mai bine "duckface-ul" nelipsit din pozele din Bellagio si Bamboo.
Spre fericirea nervilor fetelor care se simt si citesc asta...am incheiat cu subiectul acesta. Sora-mea are si ea dreptate cand a zis: "Bai nici nu stiu de ce ne mai chinuim noi fetele cand toti baietii pe care ii cunosc spun ca le plac fetele naturale!"...acum ii raspund la intrebare: "Pentru  look-ul natural e pe cale de disparitie, inlocuit de artificialitatea cosmeticelor". Rar se intampla sa intorc capul dupa o fata pe strada...si cand o fac...acea fata e naturala, si se simte bine in pielea ei, si pana la urma de asta ar avea nevoie un barbat...o femeie increzatoare si sigura pe ea care nu are nevoie sa se ascunda in spatele unei masti.

Sa fi om, e obositor; sa fi naturala, devine imposibil!

Bani aruncatzi...(cu "tz" de la "fitze")

Imi cer scuze pentru lipsa de activitate din ultima perioada, dar nu am mai avut cine stie ce activitate sociala care sa merite intr-adevar impartita. Totusi sper sa va placa ce va urma.

Am avut o seara foarte interesanta in acest weekend...de la entuziasm, la suprindere, la nervi, la
indignare, la o noapte frumoasa.

Sa incepem cu entuziasmul...dupa multa vreme am reusit si eu sa ies cu prietenii apropiati impreuna la un suc. Dupa o perioada indelungata de desincronizare (unu se duce cu ala, altu cu celalalt, altu la botez, altu nu stiu unde); am reusit sa ne intalnim aseara cu totii.

Suprinderea a venit cand am ajuns la fata locului si am realizat ca suntem undeva la 15-17 persoane, iar eu, iubita mea si inca 2 prieteni apropiati eram total pe dinafara grupului. Eram ca a 21-a roata de la tren. La masa ne-am asezat cum ne-am asezat de nu prea ne baga nimeni in seama, eram doar noi 4 acolo care vorbeam si aveam ceva de discutat. Ceilalti 2 erau la cateva capete mai incolo si daca vroiai sa vb cu ei trebuia sa tipi sa te auda tot localul...in sfarsit. Am zis ca ramanem ca poate mergem si noi intr-un club dupa si sa dansam un picut sa ne dezmortim...mai mult despre acest subiect veti afla la "indignare".

Nervi au venit o data cu ospatarul, care saracul nu avea nici o vina, dar cand te duci undeva la fitze doar ca sa iti vezi prietenii si iti iei cu tine niste banuti in plus ca sa nu te intinzi 2 ore la o apa plata, te astepti sa nu duca lipsa de nimic din meniu. Fata mea vroia un "Spritz de mere" (nu stiu ce o fi ala), altcineva vroia o limonada cu miere, iar eu cu amicu' cate un Calsberg. Mare n e-a fost surpriza ca nu mai aveau nimic din cele mentionate, fetele s-au multumit cu o limonada cu zahar, care nu exagerez cand zic ca erau 3 lamai stoarse la un bidon de 5L de apa, iar berea trecuta la 0.5 L in meniu era o amarata din aia la 0.33L care o bei dintr-o inghititura. OK...noua baietilor ne era foame, si am comandat frumusel o salata Caesar. Din ce am mancat eu pana acum salate Caesar, sunt foarte gustoase in general; aici...cred ca si-au batut joc de noi: in loc de sosul Caesar (care de altfel face toata salata, si a fost nelipsit si extraordinar de bun in alte parti), era o maioneza care daca nu ma insel era chiar de la Knorr, crutoanele erau foarte bine facute, parca erau mini-carbuni, iar parmezanul lipsea cu desavarsire. In sfarsit, am mancat noi salata aia mai mult pentru ca am platit pentru ea, ca mie cel putin in gat mi-a ramas.

Indignarea a venit in momentul in care am propus sa mergem intr-un club dupa sa ne dezmortim picioarele. Am aflat ca lumea mergea in "The Silver Church". Nu auzisem de clubul asta nimic, de ce sa mint? asa ca a googalit repede pe telefon si am vazut atarnand din tavan nelipsitele candelabre din Bellagio si Bamboo; in momentul acel am zis sa incerc sa ii conving sa mergem in alta parte. Persoanele respective incercau sa ma convinga sa ii dau o sansa ca e muzica buna, si nu e de fite si ca e destul de accesibil (daca vrei sa bei un suc :)), fiti seriosi, nu ma vedeti pe mine sa nu consum alcool in club); dar (si asta mi-a pus capac) se uita la mine si imi zic ca nu cred ca m-ar primi in pantaloni scurti (ok, sa analizam putin):
1. Nu e club de fitze dar nu te primesc in pantaloni scurti si trebuie sa fi la camasa: cum vine asta? OK. Nu va ganditi ca sunt atat de batut in cap incat sa merg la o terasa de fitze in pantalonii cu care merg la gratar sau la pescuit. Aveam niste pantaloni chiar draguti gri cu dungulite cumparati de la Stefanel (am prins si io o oferta :P), care erau totusi casual! Bun, asta o data...sunt foarte curios cand o sa vina caldurile acelea insuportabil daca patronul acestui club o sa aibe bunul simt sa lase lumea in pantaloni scurti sa intre pe domeniul lui.
2. E misto sa vezi toata lumea la camasa: bai nene daca vreau sa vad toata lumea la camasa ma duc la nunta sau botez, la o receptie, la o gala, la opera...nu in club unde dansez si transpir sa se lipeasca, camasa de mine.
3. Candelabrele (semnatura localurilor de figuranti): aceste obiecte ornamentale sunt nelipsite din localurile de infumurati...cand vad un candelabru intr-un club ma apuca toate nebuniile; cum sa pui asa ceva intr-un club? denota eleganta cumva? vrei un club elegant unde oamenii (asa fandositi cum ii vezi) se pun in cap si abia se aduna de pe jos? dute si plimba-te ca nu ai o treaba cu administrarea unui club!!!

Probabil va intrebati cum am ajuns totusi de la indignare la o noapte frumoasa, nu? 30min, 1km si 1 metru de bere mai tarziu, eu cu tovarasu meu eram in cele mai bune spirite la Hanul Berarilor si radeam si ne simteam bine in compania fetelor noastre si a tuturor "mesenilor" din acel local. Lumea radea, bea, manca si cel mai important...nu stateau cu bete in fund incercand sa impresioneze si sa se fandoseasca. Foarte frumos momentul in care noi si cu baietii de la 3 mese mai incolo am inceput sa ii cantam "La Multi Ani" unei sarbatorite la inca 2 mese fata de noi, la fel cand m-am foit eu un pic in scaun si dintr-o rasucire mai brusca i-am aplicat ospataritei un cot in ficat (va dati seama ce tips a primit gagica de la noi nu? :) ) + multe altele. Asta este pentru mine o iesire in oras si o seara placuta; nu sa stau cu un bat in fund intr-o cafenea unde toata lumea este atenta la miscarile tale, gata gata sa te prinda in vre-o postura stanjenitoare sau sa ma rog de paznici sa ma intre sa dansez pt. ca am pantaloni scurti.

Sa fi om, e obositor!